Ce gust are carnea de om?

„O friptură din soţul meu” este o afirmaţie care a depăşit stadiul ipotetic şi a devenit realitate. Zeci de criminali în serie, alături de canibali din locuri îndepărtate, pot depune mărturie în cazul întrebării care frământă numeroşi curioşi: oare ce gust avem?

Una dintre producţiile recente de televiziune, serialul „Hannibal”, dezvăluie personajul principal cu acelaşi nume drept un maestru culinar, care transformă bucăţi de carne de om în adevărate preparate ce ar putea să-ţi lase gura apă. „Este aproape imposibil să te uiţi la serial şi să nu te întrebi dacă ai putea, totuşi, să mănâci o friptură din prietenul tău”, scria „Huffington Post”. 

Desigur, de acest exact răspuns nu se poate face rost prea uşor. Sau etic. Sau legal, în cele mai multe ţări ale lumii. Tot ce există sunt mici anecdote de la cei care au gustat din homo sapien. 

În 2007, canibalul psihopat Armin Meiwes – condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea şi consumarea unui om – a comparat preparatul său cu carnea de porc, după cum cita „Der Spiegel” la acea vreme. În primul său interviu televizat, Meiwes a povestit cum a pregătit carnea în sos de piper verde cu crochete şi varză de Bruxelles. 

„Am prăjit carnea lui Bernd cu sare, piper, usturoi şi nucşoară. Am servit-o cu crochete, varză de Bruxelles şi un sos de piper verde. Friptura aducea a carne de porc, poate un pic mai amăruie şi mai tare. A fost chiar bun”, mărturisea acesta. 

Există destule afirmaţi ale unor criminali în serie, dar şi canibali polinezi, care compară gustul cărnii de om cu cea de porc. Nu toată lumea pică de acord, însă. În 1920, jurnalistul William Seabrook a călătorit în Africa de Vest pentru testul final al gustului. În cartea sa, „Felurile junglei", Seabrook compară gustul cu cel al fripturii de viţel.

„Era o carne bună, bine dezvoltată de viţel, nici prea tânăr, nici prea bătrân. Nu am mai gustat aşa ceva niciodată. Semăna atât de bine cu carnea de viţel că un om cu o sensibilitate obişnuită nu şi-ar fi dat seama de diferenţă. Era moale, carne bună, fără caracteristici anume, cum există la carnea de capră, de exemplu. Friptura a fost un pic mai tare decât ar fi o friptură de viţel, un pic mai aţoasă, dar nu cât să deranjeze, fiind perfect comestibilă. Culoarea, textura, totul despre ea aducea a viţel”, scria acesta. 

Alferd Packer, celebru pentru uciderea şi devorarea a cinci oameni, a povestit unui jurnalist, în 1883, că muşchiul pieptului a fost „cea mai dulce carne” pe care a mâncat-0 vreodată, potrivit „Real Clear Science”.

Omaima Nelson, care şi-a gătit şi mâncat soţul în 1991, este de acord cu părerea lui Packer, spunând că i-au ieşit „cele mai dulci costiţe” din bărbatul ei, după cum cita „The Los Angeles Times”.

Pentru cei care obţin în mod legal o friptură de origine umană, „Huffington Post” a pregătit un material cu ce vinuri merg mai bine. Pinot noir este recomandat pentru muşchii faciali, în timp ce Shiraz merge cu mâncarea de limbă. 

Citeşte şi:

Povestea şocantă a unui accident de avion: Mi-am mâncat prietenii ca să supravieţuiesc

De ce ne dezgustă fluidele corporale, canibalismul, păduchii şi politicienii, în egală măsură?

A găsit sau nu Columb canibali în America?