Ce faci când banii te pun în situaţii penibile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când vine vorba de finanţe, dacă bunul-simţ aparţine tuturor, tactul depinde de fiecare în parte.  Astfel, sunt situaţii în viaţă când ai vrea pur şi simplu să intri în pământ din cauza banilor.

Banii reprezintă un subiect important în viaţa oricărei persoane fără ca aceasta să fie materialistă. Iar în vremuri de criză, felul în care ai grijă de bugetul personal este cu atât mai important. Cu toate acestea, sunt situaţii, mai ales când sunt implicaţi membri ai familiei sau prieteni apropiaţi, când pur şi simplu eşti pus în încurcătură. Iată câteva dintre acestea şi care sunt recomandările specialiştilor pentru a ieşi cu basmaua curată:

1 Cine plăteşte la prima întâlnire?
Femeie sau bărbat, la prima ieşire în doi e greu de anticipat cine va plăti nota. Fie alegi să puneţi bani nemţeşte, fie bărbatul plăteşte nota.  Dacă nonconformistele şi femeile independente susţin că nu le deranjează să deschidă portofelul, ba chiar le pune în avantaj faţă de partener, specialiştii în dating recomandă contrariul. „În mod normal, bărbatul plăteşte la prima întâlnire, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie o întâlnire costisitoare", explică Arthur Malov, senior dating coach la cea mai mare agenţie de profil din New York.  De asemenea, nu este indicat nici să foloseşti un cupon de reduceri la prima întâlnire. „Dacă totuşi oferta este prea bună pentru a o pierde, fii sincer şi spune-i celuilalt de la bun început", sugerează Judy Kuriansky, psiholog american.

2 Prea devreme pentru cadouri într-o relaţie? Cadourile consistente de la începutul relaţiei ridică multe semne de întrebare, susţin psihologii. Cel care primeşte cadoul ar putea fi luat pe nepregătite şi astfel s-ar simţi jenat sau chiar presat să facă un dar asemănător. Suma medie pe care o cheltuie o persoană cu vârsta între 25 şi 34 de ani pentru un cadou pentru o ocazie specială este de 150 de lei, a arătat un studiu recent. „Nu vrei să pari că încerci să-ţi mituieşti partenerul de la primele întâlniri. Pentru relaţii proaspete, cele mai potrivite sunt cadourile mici, personale", spune Joy Browne, psiholog şi autoare a cărţii „Întânirile pentru începători".

3 Prietenii nu mai înapoiază banii împrumutaţi.
Situaţia se numără printre cele mai jenante, deoarece pe de o parte ai nevoie de banii daţi cu împrumut, dar, pe de alta, este dificil să „Am o prietenă căreia i-am împrumutat o sumă importantă pentru o perioadă fixă. După ce a expirat termenul, mă aşteptam ca măcar să spună că nu-mi poate înapoia încă banii. În schimb, ea părea foarte veselă şi chiar se lăuda cu o pereche de pantofi scumpi pe care tocmai şi-i cumpărase. Mi se părea penibil să-i atrag atenţia", povesteşte Maria Popovici (32 de ani), din Bucureşti.  Situaţia este dificilă, însă nu imposibilă, asigură experţii. „Poţi să-i atragi atenţia că a întârziat cu plata, dar nu face presupuneri în ceea ce priveşte achiziţia cea nouă.  Totuşi, cel mai bine este să nu împrumuţi bani prietenilor. Dacă poţi, dăruieşte-i", susţine Dave Ramsey, autor al volumului „Transformare financiară totală: ghid sigur pentru un buget sănătos".

4 Nu vrei să participi la un cadou de grup
. Fie că este vorba de un cadou pentru colegii de birou sau pentru învăţătoarea copilului, regulile de etichetă spun că nu este obligatoriu să contribui dacă nu îţi doreşti acest lucru. „Poţi împărtăşi părerea ta colegilor în care ai încredere. Împreună puteţi decide să nu participaţi la cadou sau să schimbaţi practica din companie. De pildă, puteţi sugera să se organizeze o petrecere anuală în care să fie sărbătoriţi toţi colegii mai degrabă decât să faceţi acest lucru pentru fiecare în parte", explică Thomas P. Farley, consultant de lifestyle.

5 Amicii se plâng de situaţia lor financiară, dar fac cheltuieli inutile.
Cu toţii avem o cunoştinţă dependentă de cumpărături care de multe ori este la sapă de lemn. Sau cel puţin aşa se plânge. „Prietena mea din copilărie nu se poate abţine de la shopping weekend de weekend. Apoi, toată săptămâna o aud plângându-se că este prost plătită şi că banii abia îi ajung de pe o zi pe alta. Am încercat să-i sugerez să mai renunţe la plăcerile de la sfârşit de săptmână, dar s-a supărat. Aşa că pur şi simplu am renunţat să o mai însoţesc", povesteşte Andreea Marinescu (27 de ani), din Iaşi.  „Unii se plâng fără a avea cu adevărat dificultăţi financiare, la fel cum se plâng că s-au îngrăşat în timp ce mănâncă o prăjitură. Dacă într-adevăr acestea există, îi poţi sugera un consilier financiar. Dar nu te implica foarte mult în rezolvarea problemelor şi nu-i împrumuta bani", sugerează Jodi Smith, autoarea cărţii „Manierele femeii moderne".

6 Cum răspunzi întrebărilor despre bani? Fie că este vorba de salariu, de o rochie pe care ai luat-o de la un magazin anonim sau dimpotrivă, de la unul foarte scump, de cele mai multe ori întrebările despre bani sunt inoportune. „Dacă nu vrei să spui cât câştigi, încearcă să eviţi subiectul sau să răspunzi tot cu o întrebare. Iar când vine vorba de o achiziţie nouă, cel mai bun răspuns este: «Vechitura asta? Nici nu-mi mai amintesc». Dacă este evident ceva nou, puteţi încerca: «Am făcut atâtea cumpărături în ziua aceea că nici nu mai ştiu!» Totuşi, ar trebui să luaţi aceste întrebări ca un compliment, nu neapărat ca pe un semn de invidie", explică Clinton Kelly, consultant de stil.

7 Solicitarea de donaţii.
Poţi refuza politicos explicând sau nu motivele, arată specialiştii. Aceştia spun că, dacă familiei poţi cere bani destul de des pentru diverse cauze în care crezi, rudelor de gradul doi sau mai îndepărtate nu ar trebui să le soliciţi doneţii mai des de două ori pe an. Este şi cazul prietenilor.

8 Trebuie să plăteşti pentru sfaturile prietenilor?
Ai nevoie de un decorator, o consultaţie la medic sau de un avocat. La cine apelezi? Primul gând merge către cineva din cercul de apropiaţi a cărui experienţă o cunoşti şi în care ai încredere. Totuşi, arată specialiştii, nu trebuie să uiţi că aceştia, dincolo de a-ţi fi amici, sunt profesionişti şi trebuie remuneraţi pentru efortul lor. Este opţiunea lor dacă îţi oferă o reducere pentru serviciile acordate. 

"Bărbatul plăteşte la prima întâlnire, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie o întâlnire costisitoare.''
Arthur Malov consultant agenţie de dating

"Unii se plâng de bani, la fel cum se plâng că s-au îngrăşat în timp ce mănâncă o prăjitură. Dacă un prieten are probleme reale, îi poţi sugera un consilier financiar.''
Jodi Smith  scriitoare

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026