Ce efect ar putea avea Super Luna din această seară asupra oamenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu vă alarmaţi dacă în seara aceasta nu veţi putea adormi la fel de uşor ca de obicei şi amintiţi-vă că la baza insomniei poate sta un motiv ştiinţific: pe cer va fi cea mai mare şi cea mai strălucitoare Lună din ultimii 70 de ani.

În această noapte, Luna va fi cu 14% mai mare şi cu 30% mai strălucitoare decât în mod obişnuit, potrivit NASA, şi va fi cel mai aproape de Pământ, după cea din ianuarie 1948, un astfel de fenomen astronomic, denumit „Super Lună“ sau „Lună la perigeu“, mai putând fi admirat abia pe 25 noiembrie 2034.

Luna se va afla cu 48.280 de kilometri mai aproape de Terra decât atunci când se află la „apogeu“, adică punctul cel mai îndepărtat de pe orbita sa faţă de Pământ. Astrul va ajunge în faza de Lună plină şi va atinge perigeul, la ora 1.00, ora României, şi va fi vizibilă în cursul nopţii peste tot în lume.

Ce înseamnă asta? Ne modifică în vreun fel comportamentul? O luăm razna, ne transformăm în vârcolaci şi începem să urlăm la Lună? Ei bine, nu. Numeroase studii efectuate de-a lungul timpului au demontat astfel de mituri legate de Luna plină, însă, într-adevăr, programul de somn s-ar putea să sufere, cel puţin la unii dintre noi, mici modificări din cauza luminii mai puternice decât de obicei.

Publicaţia „The Telegraph“ a analizat cum afectează Super Luna comportamentul uman. Lăsând la o parte semnificaţiile mitice sau ideile alarmiste nefondate, se consideră că orice lună plină – mai ales o Super Lună – are o capacitate mare de a declanşa reacţii emoţionale şi comportamente extreme. Chiar dacă sunt privite cu neîncredere, aceste teorii au căpătat contur în ultimii ani, după ce spitalele au raportat o creştere bruscă a internărilor în serile cu lună plină, iar forţele de ordine au raportat, de asemenea, o creştere a ratei criminalităţii.

Între timp, un studiu publicat în World Journal of Surgery, în 2011, a constatat că peste 40% din personalul medical crede că fazele lunare au un impact major asupra comportamentului uman, iar în 2007, Poliţia Sussex a anunţat că va suplimenta numărul ofiţerilor de patrulă în serile cu lună plină, în urma unei cercetări care a arătat că „există o legătură între incidentele violente şi luna plină.“

Totuşi aceste „efecte ale Lunii“ au fost negate de o serie de studii care nu au găsit nicio corelaţie între fazele lunare şi evenimente precum naşteri, morţi, sinucideri şi incidente violente. Cu toate acestea, Niall McCrae, lector în domeniul sănătăţii mintale la Kings College din Londra şi autorul volumului „Luna şi Nebunia“, a precizat pentru „The Telegraph“ că există şi studii care au demonstrat impactul pe care lumina Lunii îl are asupra creierului şi, implicit, asupra somnului. Cercetătorii eleveţieni au constatat că, în 2013, oamenii au dormit, în medie, cu 20 de minute mai puţin în serile cu lună plină.

„20 de minute mai puţin de somn poate păre puţin pentru mine sau pentru tine, dar pentru o persoană care suferă de o tulburare afectivă bipolară înseamnă foarte mult, poate fi un factor declanşator semnificativ. Pentru persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate mintală, acest aspect poate declanşa un episod important de stres psihologic“, explică specialistul.

Ca parte a unei cercetări pentru a doua sa carte, McCrae a stat de vorbă cu mai multe foste asistente care au lucrat la spitalele specializate în probleme psihice. „Toate persoanele din aceste instituţii cu care am stat de vorbă erau ferm convinse că exista un efect lunar asupra pacienţilor în timpul nopţii. Dar pentru că nu au fost făcute observaţii ştiinţifice, aceste aspecte au fost respinse fiind considerate drept anecdotice.“ Pe de altă parte, expertul susţine că nu e atât de greu crezut că o Lună plină poate provoca iritabilitate, teamă şi chiar un episod psihotic.

Aşadar, este indicat să vă bucuraţi şi să admiraţi măreţia Lunii în această noapte fără nicio teamă, dar nu uitaţi să trageţi draperiile când mergeţi la culcare.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două