Câte femei s-au înscris la concursul prin care un miliardar caută prietenă pentu a călători în jurul Lunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Yusaku Maezawa FOTO FoxBusiness.com

Miliardarul japonez Yusaku Maezawa, primul pasager civil ce va călători spre Lună, a primit în doar două zile zeci de mii de aplicaţii după ce a lansat un concurs a cărui căştigătoare îl va însoţi în prima cursă comercială a SpaceX în jurul satelitului natural al Pământului.

Peste 20.000 de oferte a primit miliardarul Yusaku Maezawa în doar 48 de ore, după ce a anunţat că lansează un concurs a cărui câştigătoare nu doar că îi va deveni soţie, ci îl va şi însoţi în călătoria în jurul Lunii la bordul unui vehicul al companiei private de transport spaţial SpaceX, fondată de Elon Musk. 

Omul de afaceri japonez, în vârstă de 44 de ani, a dezvăluit că a apelat la această soluţie din cauza singurătăţii pe care o resimte la vârsta mijlocie.

Yusaku Maezawa, fondatorul companiei de modă Zozo, este a 22-a cea mai bogată persoană din Japonia, cu o avere estimată de Forbes la 1,8 miliarde de euro, potrivit potrivit News.ro. Maezawa spune că, după ce a trăit exact cum şi-a dorit şi şi-a condus compania timp de 21 de ani, este momentul unei „reporniri“. Recent, el a încheiat o relaţie pe care o avea cu actriţa Ayame Goriki. Acum, caută „o parteneră de viaţă“ alături de care să strige din spaţiu „pentru dragostea noastră şi pacea mondială“.

Candidaturile pot fi depuse până pe 17 ianuarie, iar miliardarul va anunţa decizia la finalul lunii martie. Călătoria spre Lună va avea loc peste trei ani, iar întreg procesul va fi inclus într-un documentar, „Full Moon Lovers“, şi va fi difuzat pe platforma de streaming Abema TV.

Pretendentele trebuie să aibă vârsta de peste 20 de ani, să fie necăsătorite, să aibă o personalitate „luminoasă“, să fie firi optimiste şi „să fie interesate să îşi trăiască viaţa la maxim“. Cel mai important, femeia trebuie să fie „dornică să meargă în spaţiu şi să participe la pregătirile pentru călătorie“. În plus, nu este obligatoriu să vorbească limba japoneză.

În septembrie 2018 a fost anunţat că Maezewa va fi primul pasager al SpaceX, compania lui Elon Musk. Japonezul a cumpărat toate locurile din nava spaţială BFR pentru un preţ care nu a fost dezvăluit. 

Acest concurs este cea mai recentă acţiune controversată a miliardarului japonez. În 2017, numele lui Maezewa a făcut înconjurul lumii după ce magnatul a plătit 110,5 milioane de dolari pentru a cumpăra o creaţie din 1982 a lui Jean-Michel Basquiat, acesta fiind cel mai mare preţ plătit vreodată pentru o lucrare a artistului american. Colecţionarul deţine şi un tablou realizat de Adrian Ghenie, cumpărat în 2016.

Pe Twitter, el a promis să împartă utilizatorilor care îi urmăresc contul 1 miliard de yeni (8,2 milioane de euro) pentru a porni, astfel, în Japonia o dezbatere cu privire la introducerea unui salariu de bază unic. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?