Cât timp pierde un om într-o viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cât timp pierde un om într-o viaţă

Simţim că viaţa trece pe lângă noi, iar sentimentul e cât se poate de normal: irosim ore în şir cu ocupaţii lipsite de importanţă. Jurnaliştii de la „The Daily Mail“ au strâns la un loc o serie de statistici fascinante care arată cât timp se pierde într-o viaţă de om.

E aproape sigur că somnul ne ocupă 26 de ani din viaţă, dar pierdem alţi şapte ani încercând să adormim.

Conform statisticilor invocate de cotidianul britanic, petrecem aproximativ cinci luni din viaţă plângându-ne de diverse lucruri, şi doar 115 zile, în total, râzând.

Că şi oamenii s-au schimbat odată cu timpurile o indică faptul că în anii ’50 obişnuiam să chicotim de trei ori mai mult decât în prezent. Dar odată cu schimbările climaterice, cu tot mai multe ore lucrate peste program şi cu viaţa personală mereu ameninţată de criză, avem din ce în ce mai puţine motive de râs.

Simţi că aştepţi mereu câte ceva sau pe cineva care nu mai vine? Ei bine, chiar aşa şi este: fiecare dintre noi petrece aproape un an din viaţă aşteptând. Mai exact, sunt şase luni de stat la coadă, 27 de zile de aşteptare în gări sau în staţii de autobuz şi 20 de săptămâni enervante, aşteptând la telefon ca la celălalt capăt al firului să răspundă un operator de call center.

Televizorul şi netul ne irosesc timpul

Atunci când vine vorba de destindere, preferăm să pierdem vremea zăcând în faţa televizorului, decât să petrecem cât mai multe momente cu cei dragi. Nu mai puţin de 11 ani din viaţă îi irosim în acest fel.

Irosirea timpului se accentuează odată cu progresul tehnologic: cinci ani îi pierdem stând pe internet, asta dacă suntem logaţi doar 11 ore şi 20 de minute într-o lună.

Romantism cu porţia

Gesturile romantice ne ocupă prea puţin timp 

Bărbaţii pierd cam un an din viaţă uitându-se după femei - analizează din priviri câte zece femei, în medie, pe zi -, în timp ce femeile se uită insistent la reprezentanţii sexului opus cam jumătate din acest timp: şase luni într-o viaţă.

Când vine vorba de romantism, petrecem puţin mai mult de o lună strângându-ne partenerul în braţe, privind apusurile de soare sau luând cine romantice în doi.

Cât priveşte „sporturile nocturne“, femeile se descurcă mai rău decât partenerii lor bărbaţi. Ei experimentează în medie nouă ore şi jumătate de extaz, în timp ce ele abia ajung la o oră şi 24 de minute în toată viaţa.

Timpul femeilor, tocat sistematic

O femeie obişnuită petrece 136 de zile cu alegerea şi îmbrăcarea hainelor, cu machiajul, cu depilarea şi cu duşurile. Celebrităţi ca Victoria Beckham alocă mult mai mult timp decât media pentru aceste activităţi. Pe de altă parte, bărbaţii fără pretenţii petrec doar 46 de zile pentru a se aranja. Au însă nevoie de mai bine de 3.000 de ore pentru a se bărbieri.

Condiţia de femeie măritată se măsoară tot în ore: o familistă iroseşte cinci ani şi jumătate ştergând praful, dând cu aspiratorul şi făcând alte treburi casnice. 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere