Când putem consuma carbohidraţi pentru ca organismul să îi transforme în energie şi nu în grăsime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carbohidraţii nu sunt cei mai mari duşmani ai dietei atunci când sunt consumaţi inteligent, spune un nutriţionist. Secretul este perioada din zi în care sunt consumaţi, pentru ca orgamismul să îi poată transforma în energie, nu în depuneri de grăsimi.

Când vine vorba de pierderea în greutate şi de carbohidraţi, Michelle Adams-Arent, consultant în domeniul nutriţiei sportive, spune că oamenii ar trebui să ţină cont de perioada în care îi consumă, astfel încât pentru ca organismul să îi transforme în energie, nu în depuneri de grăsime.

„Dacă aţi putea consuma carbohidraţii înaintea antrenamentului sau puţin mai de dimineaţă, nu noaptea, aţi putea observa o schimbare. Dimineaţa, corpul nostru gestionează mai bine nivelul de carbohidraţi. Organismul nostru este mai în măsură să utilizeze carbohidraţii în acel moment şi este mai puţin probabil să fie depozitaţi ca grăsimi. Acelaşi lucru se întâmplă şi atunci când îi consumăm înainte de antrenamente“, spune Michelle.

Mişcarea schimbă modul în care organismul reacţionează la mâncare. Pentru că, de fapt, zahărul nu face atât rău pe cât credem. Este o problemă de sincronizare. Nu avem nevoie de el atunci când stăm pe canapea. Corpul are nevoie de energia furnizată de carbohidraţi atunci când poate să o utilizeze, explică nutriţionistul.

Este ca şi cum aţi încerca să umpleţi rezervorul de gaz atunci când nu folosiţi maşina. Dacă aţi continua să îl umpleţi va da pe răscoale. Îl depozitaţi ca grăsime corporală. Deci, când este cel mai bun moment pentru a consuma carbohidraţi? Înaninte de antrenamente, dimineaţa devreme, atunci când corpul este mai în măsură să ardă aceste substanţe nutritive.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea