Când oamenii mari dau în mintea copiilor: grădiniţa de adulţi, relaxare pe bani mulţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Michelle Joni Lapidos se ocupă de afacerea recent lansată împreună cu două bune prietene, ambele cu experienţă ca educatoare pentru preşcolari.FOTO Facebook

Adulţii care vor să redevină copii au la dispoziţie o grădiniţă special înfiinţată în acest scop. Totuşi, întoarcerea în timp are un preţ destul de piperat, mai ales că este prezentată de iniţiatori ca un fel de terapie prin joacă.

O grădiniţă pentru oameni mari s-a deschis recent în oraşul american New York, însă cei care vor să dea în mintea copiilor pentru a redescoperi plăceri demult uitate sau pentru a recupera experienţe de care nu au avut parte la vârsta potrivită, trebuie să scoată din buzunar sume cuprinse între 333 şi 999 de dolari.  

Bizarul club pentru adulţi poate fi asemănat cu un loc de joacă unde „copiii mari“ pot să picteze cu degetele, să aţipească în camere decorate cu desene şi mobilier pentru pici. Cursul durează o lună şi mai include ore de pictură unde clientul trebuie să se îmbrace ca un copil de patru ani, o excursie în aer liber, dar şi o zi a părinţilor, prilej cu care pot aduce la grădiniţă doi adulţi, la alegere.

FOTO Facebook 

Fără griji, ca în copilărie

Michelle Joni Lapidos, în vârstă de 30 de ani, este „creierul“ din spatele acestui proiect. Lapidos este specializată în educaţia copilului şi întotdeauna şi-a dorit să fie educatoare, dar în acelaşi timp îi place să descopere noi modalităţi prin care adulţii pot redeveni liberi şi fără griji ca în copilărie. Înainte să-i vină ideea de a deschide grădiniţa, Lapidos a coordonat şi un club pentru cei pasionaţi de sărit coarda.

„Adulţii intră într-o rutină, stagnează, iar prin intrarea în această stare ludică, cu ajutorul unor activităţi pe care le-au făcut şi la grădiniţă, pot redeveni la fel de siguri pe ei şi de pregătiţi să dea piept cu lumea ca în trăim. Eu îmi doresc să-i ajut să regăsească aceste sentimente pierdute“, a declarat Michelle Joni Lapidos pentru televiziunea americană ABC News. Tânăra se ocupă de afacerea recent lansată împreună cu două buni prieteni, ambii cu experienţă ca educatori pentru preşcolari.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?