Transilvania, recomandată în presa străină ca destinaţia perfectă pentru „detoxifiere digitală”. Relaxare în case tradiţionale, fără televizor şi internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Urmând exemplul prinţului Charles, care a cumpărat o casă tradiţională în satul Zalanpatak, o jurnalistă de la Daily Mail a testat şi ea farmecul unui concediu la ţară, în inima Transilvaniei.

Wendy Driver consideră că în zona rurală din Transilvania poate fi organizat un concediu ideal, o adevărată „cură de detoxifiere digitală” şi de întoarcere la frumuseţea naturii. Jurnalista a experimentat cu plăcere viaţa simplă, complet diferită de cea trăită într-o metropolă occidentală.

A locuit într-o casă veche, amenajată pentru turişti, dar fără dotări moderne, prin urmare fără televizor, acces la internet şi fără semnal la telefonul mobil. A cules flori, zmeură delicioasă şi a gustat brânză tradiţională, preparată chiar de săteni, iar prânzul l-a mâncat alături de alţi călători, în aer liber, în timp ce urmăreau veveriţele care alergau de colo-colo, foarte aproape de turişti.

Wendy a fost cazată pe proprietatea prinţului Charles, care este supravegheată de contele Kalnoky. Aici se prepară pentru turişti un vin local foarte bun, dar şi un brandy din prune, care este foarte apreciat. Pentru străinii care nu mai au legătură cu viaţa simplă şi plină de farmec din sânul naturii, spectacolul revenirii cirezilor de vite de la păşune în fiecare seară este ceva cu adevărat inedit. Mai ales că fiecare animal ştie să intre singur în curtea lui.

Noaptea, uliţele sunt vizitate de urşi, iar în fiecare primăvară berzele îşi fac aici cuiburi, pe coşurile caselor, oferind un farmec în plus acestor sate unde timpul pare să se fi oprit în loc cu sute de ani în urmă, scrie încântată Wendy într-un articol publicat pe Daily Mail.

Turiştii care aleg un concediu aici pot vedea cum lucrează un fierar, cu ustensile tradiţionale, sau cum o femeie face la războiul de ţesut şerveţele de masă pe care sătenii le folosesc în loc de coşuri de picnic. Poate fi vizitat de asemenea sanctuarul urşilor Libearty, situat aproape de Zărneşti şi înfiinţat în anul 2005, unde sunt îngrijiţi urşii care au fost maltrataţi şi exploataţi pentru divertisment. În prezent aici se află 70 de urşi, iar rezervaţia se întinde pe 70 de hectare.

În Marea Britanie există mai multe agenţii de turism care oferă circuite în satele din Transilvania. Pentru o excursie de 9 zile, care include zbor cu avionul, cazări în Bucureşti, în Sighişoara, în satele Miklosvar şi în Zalanpatak, turiştii plătesc peste 1.500 de lire sterline de persoană.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare