Topul oraşelor renumite pentru spectacolele organizate de Anul Nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Topul oraşelor din toată lumea renumite pentru spectacolele organizate de Anul Nou

Dacă încă nu aţi ales o destinaţie pentru a petrece Revelionul şi sunteţi adepţii spectacolelor de lumini şi muzică, vă propunem câteva locuri unde să începeţi numărătoarea inversă la trecerea dintre ani.

Dacă v-aţi săturat de întrebări precum „Unde te găseşte noul an?“ sau „Ce faci de revelion?“, la care nu ai încă un răspuns, nu este timpul trecut să iei o hotărâre cu privire la destinaţia în care ţi-ar plăcea să începi numărătoarea inversă la trecerea dintre ani.

Paris

Nimic nu poate fi mai romantic decât să admiri un uimitor spectacol de lumină şi artificii din Turnul Eiffel sau să te bucuri de una dintre croazierele cu barca de pe coasta Senei. Străzile Parisului vor fi pline de lumină şi mii de oameni vor sărbători trecerea dintre ani cu multă şampanie şi voie bună, scrie tripstodiscover.com.

Londra

Marea sărbătoare a trecerii dintre ani include un spectacol de lumini elaborat, însoţit de sunetele Big Benului. Peste 250.000 de vizitatori vor aglomera malurile râului Tamisa. Sunt organizate petreceri care continuă pe tot parcursul nopţii, precum şi numeroase festivităţi ce includ parade, dansatoare costumate şi o procesiune a cailor reginei. Cele mai bune locuri pentru a vedea festivităţile sunt de-a lungul podurilor Victoria Embankment, Waterloo şi Westminster - pe apă, bucuraţi-vă de o croazieră pe Thames.

Sydney

Sydney este una dintre primele capitale din lume care întâmpină Anul Nou, deci nu este deloc surprinzător că veţi găsi o mulţime de modalităţi pentru a sărbători trecerea dintre ani. Rezervaţi-vă un loc într-unul dintre numeroasele restaurante de pe malul mării, lângă Podul Harbour Sydney, pentru un loc în primul rând la spectacolul focului de artificii.

New York

De mai bine de un secol, o minge masivă strălucitoare este coborâtă în Times Square în ajunul Anului Nou. La 11.59 pe data de 31 decembrie, sfera geodezică plină de confetti este lansată în cerul oraşului la una dintre cele mai mari petreceri de pe planetă. Mai mult de un milion de persoane ajung în mod obişnuit la evenimentul de renume mondial.

Melbourne

Oraşul Melbourne din Australia atrage peste o jumătate de milion de persoane la petrecerea organizată cu prilejul trecerii dintre ani. La miezul nopţii, spectacolul de lumină îmbracă întregul oraş în culoare, pe măsură ce rachetele sunt lansate de pe acoperişurile din zona centrală, precum şi din portul Victoria. Oraşul găzduieşte petreceri cu tematici diferite, de la muzicieni indigeni şi dansatori brazilieni de samba, la artiştii de stradă, carnaval şi toate tipurile de activităţi sportive.

New Orleans

Acest oraş este bine cunoscut ca fiind gazda uneia dintre cele mai interesante expoziţii de artificii de Anul Nou din SUA. Ca un caleidoscop strălucitor de culori în cascadă peste râul Mississippi, spectacolul de 15 minute este punctul culminant al festivităţii care include renumita picătură Fleur de Lis în care un obiect supradimensionat este aruncat de pe acoperişul fabricii de bere Jax din Jackson Square, care aminteşte de pictura Times Square Ball. În The Big Easy, petrecerile continuă adesea până în zori, cu muzică live în barurile şi cluburile din Cartierul Francez.

Bangkok

Este un oraş internaţional interesant, cunoscut pentru cele mai frumoase petrecri de Revelion din Asia. Cel mai mare eveniment este în Piaţa Central World, unde se adună câteva sute de mii de oameni pentru spectacolul de lumini şi concertele live. O serie de restaurante oferă mese pe acoperiş, inclusiv şampanie şi vederi magnifice ale spectacolului de artificii. Cei care petrec cu familia pot merge la Asiatique - unul dintre cele mai populare locuri pentru numărătoarea inversă de Anul Nou.

Valparaiso

Capitala culturală a Chile găzduieşte unul dintre cele mai extravagante spectacole de Anul Nou de pe continent. Aici este organizat un festival de trei zile, cu milioane de vizitatori care vin să fie martorii renumitului spectacolul de artificii - cel mai mare din America Latină. Pentru a aduce noroc în anul următor, localnicii poartă lenjerie galbenă, mănâncă un ciorchine de strugure la miezul nopţii şi pun o bancnotă de 1.000 de dolari în pantof. Focurile de artificii sunt lansate din 17 puncte diferite de-a lungul coastei dintre Valparaiso şi Vina del Mar, spectacolul continuând cu muzică, dans şi voie bună până în zori.

Barcelona

Barcelona este capitala bucuriei în Spania, la trecerea dintre ani fiind organizate petreceri masive de stradă în Plaza Catalunya, Las Ramblas şi Plaza Reial. Restaurantele, barurile şi cluburile de noapte organizează evenimente speciale pentru a sărbători trecerea dintre ani, în timp ce focurile de artificii luminează cerul la capătul îndepărtat al Barceloneta Beach. Găsiţi-vă un loc în apropierea portului de agrement pentru cea mai bună vizibilitate şi asiguraţi-vă că rămâneţi şi în prima săptămână a anului pentru a vizita obiectivele turistice ale acestei destinaţii.

FOTO tripstodiscover.com

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Droguri sub formă de jeleu, distribuite copiilor și elevilor din școli? Cătălin Țone, fost șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei: „Acestea sunt jeleurile viu colorate cu care ne sunt dr@gați copiii”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei