Topul celor mai bune ţări din lume în care să trăieşti în 2017: pe ce loc se clasează România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Danemarca este văzută drept cea mai bună ţară în care să trăieşti FOTO Arhivă

Social Progress Index 2017 a dezvăluit care sunt ţările în care merită sau nu să trăieşti, primul loc fiind o surpriză, în timp ce România retrogradează două locuri faţă de anul trecut.

Danemarca a fost numită cea mai bună ţară din lume în care să trăieşti, potrivit Social Progress Index 2017, care a clasat 128 de ţări în funcţie de 50 de indicatori. La polul opus, Republica Centrafricană a fost denumită cel mai nepotrivit loc pentru a locui, după cum arată studiul, citat de „Daily Mail“.

Australia a fost clasată pe locul nouă, Regatul Unit al Marii Britanii a prins locul 12, iar Statele Unite ale Americii locul 18, ceea ce înseamnă că are probleme când vine vorba de unitatea socială, servicii medicale, spirit civic şi mediul înconjurător. Statele Unite nu este in prima categorie, a naţiunilor cu un progres social foarte mare. De fapt, e depăşită de ţări precum Danemarca, Canada, Irlanda şi Spania, care sunt în fruntea topului.

Pentru acest studiu s-a ţinut cont de următorii indicatori, împărţiţi pe mai multe categorii: nevoi umane de bază, bunăstare şi oportunităţi. Nevoile umane de bază au în vedere accesul la medicamente, adăpost şi securitate; bunăstarea are legătură cu educaţia, accesul la comunicare şi la mediul înconjurător; iar oportunităţie au legătură cu drepturi, libertăţi, toleranţă şi acces la educaţie superioară.

Social Progress Index 2017este un clasament ce analizează mai mulţi factori pentru a oferi un tablou al progresului social al naţiunilor din lumea întreagă. Graficul interactic poate să fie consultat aici.

România a fost clasată pe locul 44 din 128 de ţări, după ce anul trecut era pe locul 42. România stă bine la asigurarea nevoilor de bază, unde a primit 84.01 de puncte din 100. La fundamentele stării de bine ţara noastră a primit 77.51 de puncte dintr-un total de 100, dar stă mai puţin bine la capitolul oportunităţi, unde a primit 59.8 de puncte din 100. 

Notele primite de România FOTO „Daily Mail“ 

Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG