Top 5 cele mai prietenoase oraşe din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un zâmbet călduros din partea unei persoane de pe stradă sau un salut voios din partea alteia la intrarea într-un local te fac să te simţi mai aproape de casă atunci când te afli printre străini.

Site-ul bbc.com a postat un top al celor mai prietenoase oraşe din lume, realizat cu ajutorul cititorilor „Conde Nanst Traveler”:

Dublin, Irlanda

Dublin este locul în care se găsesc cei mai prietenoşi oameni de pe planetă. „Cred că felul nostru prietenos de a fi are cumva legătură cu un complex de inferioritate. Încercăm să ne asigurăm în permanenţă că vizitatorii ne plac şi că se simt bine”, declară Martina Skelly, o locuitoare a capitalei irlandeze.

Dublin este unul din cele mai mici oraşe-capitală europene şi are o rată a infracţionalităţii foarte scăzută, oferind un sentiment de siguranţă. Localnicii sunt săritori şi vorbesc încet, aşa că turiştii vor fi „depistaţi” cu uşurinţă. 

Siem Reap, Cambodgia

Mediul din Seim Reap este extrem de plăcut şi prietenos. „Te revitalizează, pur şi simplu. Cambodgienii au traversat vremuri grele, de război şi haos, însă acum trăiesc în pace şi stau bine cu banii, aşa că totul este nou şi interesant”, spune John McDermott, un fotograf american care locuieşte în Siem Reap în 2004.

Oamenii sunt liniştiţi, iar oraşul nu are o viaţă de noapte foarte dezvoltată. Este potrivit pentru cei care vor să scape de zgomot şi poluare fără să renunţe la energia regăsită în marile oraşe.

Auckland, Noua Zeelandă

Cel mai mare oraş din Noua Zeelandă este şi cel mai prietenos, majoritatea locuitorilor fiind imigranţi. „Oamenii vin de peste tot şi înţeleg ce înseamnă să fii nou, aşa că se poartă foarte frumos cu turiştii şi cu noii rezidenţi. Auckland oferă o mulţime de activităţi de efectuat în aer liber, iar asta ţine oamenii fericiţi”, a declarat Elle Armon-Jones, care s-a mutat din Marea Britanie în Auckland în 2003.

Auckland are cartiere pentru toate gusturile. Pe coasta de nord a oceanului Pacific se găsesc multe parcuri, fiind o zonă populară în rândul familiilor. Cei pasionaţi de sporturi extreme preferă să locuiască în vest, de unde pot ajunge uşor în sălbăticie. Cei care îşi doresc o experienţă urbană preferă Grey Lynn, Ponsonby, Parnell sau Mt Eden.

Charleston, Statele Unite ale Americii

Cu oceane, mlaştini şi râuri la fiecare colţ, acest oraş din Carolina de Sud are locuitori foarte voioşi. „În unele părţi oraşe, nesimţirea este contagioasă. Trebuie să te lupţi pentru orice şi nimeni nu zâmbeşte. În Charleston este opusul. Chiar îşi când mergi să închiriezi o maşină te alegi cu un zâmbet. Aici se mută mulţi din oraşele mari, transformând oraşul într-unul creativ, cu deschidere spre artă”, povesteşte Michael Shemtov, care locuieşte  în Charleston din 1996 originar din Israel.

Victoria, Canada

O destinaţie turistică importantă, capitala Columbiei Britanice este cunoscută pentru serviciile de top şi gazdele binevoitoare. „Chiar şi funcţionarii de la poştă sunt foarte prietenoşi”, povesteşte L Farrah Furtado, scriitare şi profesoară de yoga originară din Victoria. Britanicii s-au stabilit în acest oraş în 1843, iar influenţele englezeşti persistă şi astăzi. 

Citeşte şi:

FOTO Cel mai bine cotate hoteluri din Europa

FOTOGALERIE Locuri incredibile de pe Pământ care merită să fie vizitate

FOTO Oraşele lumii în care se mănâncă cel mai bine

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?