Ţările cu cea mai bună reputaţie din lume în 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Canada se află pe primul loc în topul din 2013 FOTO Arhivă Adevărul

Institute of Reputation, o companie de consultanţă ce îşi are sediul în New York şi Copenhaga, a lansat topul ţărilor cu cea mai bună reputaţie din lume din 2013. Peste 27.000 de respondenţi au notat 50 de ţări, în funcţie de nivelul de încredere, admiraţie, respect şi afinitatea pe care au avut-o faţă de acestea.

Europa este lider detaşat, şapte din cele zece ţări aflându-se pe vechiul continent, potrivit „2013 Country RepTrak Report”.

Reputaţia unei ţări are un impact decisiv în privinţa turismului, dar şi a investiţiilor străine, informează
Huffington Post”.

Nicolas Georges Trad, partener executiv al Institutului de Reputaţie, a delcarat pentru revista „Forbes”: „O creştere
a reputaţiei de cinci la sută se traduce printr-o creştere de 12 la sută a venitului din turism”.

La celălalt capăt al spectrului se află Irak, fiind considerată ţara cu cea mai scăzută reputaţie, urmată de Iran, Pakistan şi Nigeria.

Statele Unite se află pe locul 22 anul acesta, cu o poziţie mai sus faţă de anul precedent. SUA a ieşit pe locul doi ca reputaţie a brandurilor şi locul şase în topul celei mai mari culturi. SUA este învăluită de „un halo emoţional negativ”, pentru că reprezintă o superputere mondială, afirmă Prado pentru revista „Forbes”.


Ţările cu cea mai bună reputaţie în 2013 sunt:

10. Austria

9. Olanda

8. FInlanda

7. Noua Zeelandă

6. Danemarca

5. Norvegia

4. Australia

3. Elveţia

2. Suedia

1. Canada

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model