Suvenire şi impresii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puţin după mijlocul secolului al XIX-lea, pe Podul Mogoşoaei (actuala calea Victoriei), cam pe unde se află acum Palatul Telefoanelor, se ridica una dintre cele mai importante case boiereşti din

Puţin după mijlocul secolului al XIX-lea, pe Podul Mogoşoaei (actuala calea Victoriei), cam pe unde se află acum Palatul Telefoanelor, se ridica una dintre cele mai importante case boiereşti din Bucureşi, cea a Oteteleşenilor.

Gloria ei apune odată cu moartea Elenei Oteteleşanu, în 1888. Un an mai târziu, casa devine sediul Cercului Regal, care va funcţiona aici până în 1895. Mihai Stere deschide atunci Terasa Oteteleşanu, cu restaurant, hotel şi berărie. Vara, terasa era locul de întâlnire a lumii artistice a capitalei.

Îndelungile dispute literare şi estetice i-au atras numele de Academia Terasa, pe care ne-o păstrează, împreună cu câţiva dintre obişnuiţii ei, o pictură a lui Camil Ressu. Aflată lângă vechiul Teatru Naţional, era şi locul de întâlnire, după spectacol, al actorilor şi al cronicarilor dramatici.

Figuri pitoreşti ale vremii, ca Minulescu, Grigore Ventura, redactorul de la “Timpul”, sau cronicarul monden Claymoor erau nelipsite. Şi tot aici, în 1928, s-a cântat pentru prima dată jazz în Bucureşti. Pe locul pe care, în fotografie, domnii îşi citesc jurnalul, iarna se amenaja un patinoar pentru “lumea bună”.

Terasa Oteteleşanu  a dispărut în 1930, odată cu înfiinţarea Societăţii Române de Telefoane.

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri