Sfaturi pentru a sta cât mai puţin timp în aeroport: cum putem rezolva mult mai repede formalităţile necesare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada Sărbătorilor toate aeroporturile sunt mai aglomerate ca de obicei, iar timpul petrecut în aşteptarea îmbarcării poate fi foarte stresant. Experţii au însă câteva sfaturi, care ne ajută să ne organizăm mai bine, ca să meargă totul cât mai repede în aeroport.

În primul rând, ca să nu mai stăm la coadă pentru a face check-in, putem rezolva această formalitate online şi obţinem astfel foarte simplu şi rapid permisul de îmbarcare, scrie Business Insider. Tichetul poate fi printat, dar există şi unele aeroporturi unde se poate trece chiar şi cu permisul de îmbarcare descărcat pe telefonul mobil.

Unele companii aeriene au aplicaţii prin care călătorii pot afla imediat dacă s-a schimbat poarta de îmbarcare sau dacă sunt deja în întârziere şi trebuie să se grăbească.

Deseori, pasagerii trebuie să se descalţe pentru controlul de securitate. De aceea, este bine să purtăm pantofi care se pot scoate şi încălţa la loc foarte rapid, cum sunt de exemplu espadrilele sau un alt model, fără şireturi sau fermoare.

Cadourile cumpărate pentru rude şi prieteni nu trebuie să fie ambalate, pentru că la punctul de control este posibil ca responsabilii cu securitatea aeroportului să vrea să vadă ce conţin acestea şi atunci le vor despacheta, pierzându-se astfel mult timp.

Mai ales în perioada Sărbătorilor de iarnă, ar trebui să ajungem la aeroport mult mai devreme, cu cel puţin două ore înainte de decolare.

Pentru a putea ţine în cabină o gentuţă cu produse de toaletă permise, aceasta ar trebui pregătită din timp. Conform regulilor, nu pot fi luate la bordul avionului sticluţe sau tuburi mari de cosmetice. O soluţie foarte bună este cumpărarea unor mostre din aceste produse, care sunt suficient de mici pentru a fi acceptate în bagajul de mână.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi