România „exportă“ animatori pentru copii pe litoralul grecesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copiii turiştilor români care merg în vacanţe pe litoral în străinătate se plictisesc de multe ori, pentru că nu înţeleg limba engleză şi nu participă la jocuri, motiv pentru care agenţiile de turism româneşti încep să trimită animatori români peste graniţe.

"Am dezvoltat în ultimii ani o echipă de entertainment pentru copiii turiştilor, care să-i ţină ocupaţi întreaga zi, iar părinţii să se poată relaxa în concedii. Acum avem o echipă de 20 de animatori pregătiţi în ultimii patru ani atât în ţară, cât şi în străinătate, iar din acest an vom exporta conceptul şi la unele hoteluri din afara ţării, unde avem turişti", a declarat Marius Usturoiu, proprietarul agenţiei de turism Mareea şi al firmei hoteliere Mareea Hotels, care administrează complexul all inclusive Family Club Mercur-Minerva din Mamaia.

Usturoiu a constatat, în urma unui studiu realizat pe turiştii din ultimii cinci ani, că de multe ori copiii români care nu ştiu engleză se plictisesc în vacanţele pe care le fac cu părinţii în străinătate, neînţelegând limba în care se desfăşoară jocurile.

Într-o primă etapă, firma amintită va trimite din acest an zece animatori la zece hoteluri din insulele greceşti unde sunt cazaţi, în fiecare serie, 50-60 de copii din România. Animatorii se vor integra în echipa de animaţie a resortului respectiv şi vor interacţiona cu copiii români, antrenându-i în limba română în diverse jocuri şi concursuri pe plajă.

Există cereri pentru animatori şi de la hoteluri all inclusive de pe litoralul românesc, care vor să-şi externalizeze serviciile de animaţie. În acest an, firma va trimite trei animatori şi la trei hoteluri de pe litoralul românesc.

"Ne gândim să extindem echipa de animatori şi să trimitem şi în Spania şi Turcia. În Bulgaria nu extindem acest proiect, pentru că suntem în competiţie directă cu litoralul bulgăresc şi vrem să-i facem pe turiştii români să se reîntoarcă pe litoralul nostru. Anul trecut, 30% din clienţii complexului all inclusive din Mamaia, pe care îl administrăm, au fost români care în anii anteriori mergeau pe litoralul bulgăresc, şi printre argumentele care i-au făcut să se întoarcă a fost, alături de calitatea serviciilor şi a mâncării, animaţia în limba română", a spus Usturoiu.

El a explicat că atât în România, cât şi în hotelurile din Grecia, unde trimite animatori, părinţii copiiilor nu plătesc în plus pentru animaţie. Marius Usturoiu apreciază că după 20 iunie, când încep vacanţele şcolare, mai mult de două treimi din turiştii de la all-inclusive, atât din ţară, cât şi din străinătate, sunt părinţi cu copii. Divizia de entertainment a fost înfiinţată în urmă cu patru ani şi este condusă de managerul executiv al companiei, Elena Usturoiu, în primii trei ani asigurând animaţia doar pentru hotelurile din portofoliu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată