REPORTAJ Ştrandurile din Ungaria, principala destinaţie a românilor din vestul ţării şi în sezonul rece

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştrandurile din Ungaria sunt căutate de românii din vestul ţării şi pe timpul sezonului rece, nu doar vara, pentru apele termale şi bazinele acoperite, astfel că în estul ţării vecine majoritatea acestor centre de agrement s-au dezvoltat datorită românilor, care sunt principalii clienţi pe tot parcursul anului şi au parte de atenţie specială din partea gazdelor.

Parcurile acvatice şi ştrandurile interioare din estul Ungariei au reuşit, în ultimii ani, să atragă tot mai mulţi români, iar unele centre au tarife speciale pentru clienţii din ţara noastră. De exemplu, la Oroshaza Gyoparosfurdo, până la 31 martie (începând cu 1 februarie), cetăţenii români beneficiază, la cumpărarea unui bilet de intrare în parcul acvatic, de al doilea bilet gratis. Astfel, cu 2.200 de forinţi (aproximativ 32 de lei) pot petrece o zi întreagă două persoane, ceea ce înseamnă un cost de 16 lei de persoană.

De altfel, toate ştrandurile din localităţile apropiate de frontieră se străduiesc să atragă cât mai mulţi români, datorită cărora s-au putut dezvolta în ultimii ani.

În toate centrele de agrement din estul Ungariei, angajaţii vorbesc şi limba română, anunţurile se fac şi pentru români, panourile cu informaţii şi site-urile oficiale sunt, de asemenea, traduse, iar muzica sau posturile de radio care se aud în boxe sunt, în mare parte, româneşti.

Prezenţa românilor la aceste ştranduri se poate observa în primul rând în parcări, unde majoritatea maşinilor sunt din Arad, Timiş sau Bihor.

”Clientela de bază, mai ales la sfârşit de săptămână, este formată din cetăţeni români. Mulţi au devenit clienţi fideli şi au cumpărat abonamente. Vin la noi nu doar pentru apele termale, ci şi pentru tratamente cosmetice”, a declarat pentru News.ro un reprezentant al Centrului Hagymatikum din oraşul Mako, aflat la 80 de kilometri de Arad şi 95 kilometri de Timişoara.

Acesta este unul dintre cele mai vizitate ştranduri din Ungaria, fiind uşor accesibil mai ales arădenilor, atât pe DN7 (ieşire din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac), cât şi pe autostradă (Nădlac II).

Parcul acvatic din Mako are bazine interioare cu apă termală şi hidromasaj, o piscină pentru înotători, tratamente cosmetice şi medicale, saune, spaţii de divertisment, restaurante, iar în sezonul cald sunt funcţionale câteva tobogane din bazinele exterioare.

Preţurile biletelor de intrare sunt comparabile cu cele din Arad sau Timişoara, unde nu există astfel de complexe, ci mici centre SPA sau bazine acoperite. În Arad, de exemplu, unde în sezonul rece este accesibil un mic ştrand privat cu bazine interioare, intrarea costă 30 de lei, în timp ce în complexul de la Mako intrarea costă 2.200 de forinţi (aproximativ 33 de lei).

Ştrandul Neptun din Arad, cel mai mare ca suprafaţă din România, nu este deschis în sezonul rece, iar în oraş mai există câteva piscine private, unde tariful este de 40 de lei pe zi.

”Dacă am avea aşa ceva în ţară, mai aproape de casă, nu am merge în Ungaria. În Arad nu avem unde să mergem, iar în zona de vest a ţării, cele mai apropiate centre similare sunt la Felix şi Deva, care sunt mai departe şi mai scumpe. Noi, arădenii, de mulţi ani ne dorim să avem un ştrand accesibil şi iarna, cred că ar fi o investiţie de succes, mai ales că nici în Timişoara nu găseşti aşa ceva”, spune una dintre vizitatoare, Amalia Man.

Un alt motiv pentru care românii caută ştrandurile din Ungaria este legat de curăţenie şi facilităţile oferite.

”În primul rând ştiu că nu iau ciuperci sau alte boli. Curăţenia este desăvârşită, angajaţii sunt în permanenţă activi. Şi românii se poartă altfel în Ungaria, sunt mai civilizaţi, respectă toate regulile. Mai sunt şi facilităţile pe care le oferă, mai ales saunele, care sunt de multe tipuri, uscate, cu aburi, aromate... Aici, şezlongul este gratuit, şi găseşti mereu liber, în timp ce în România trebuie să-l închiriezi”, spune un alt client din Arad care a ales Mako, Ovidiu Torz.

”Apa rece din bazine nu e rece, este exact aşa cum trebuie. E valabil la toate ştrandurile din Ungaria la care am fost. În România se fac economii, apa e mai aproape de 20 de grade, decât de 30, cum ar trebui”, a spus o altă clientă, Maria Cristea, din Timişoara.

Băile termale din Ungaria au o istorie de două milenii. ”Suntem ţara europeană cu cele mai multe ştraduri. Cred că ne-am dezvoltat în domeniul acesta pentru că nu avem ieşire la mare. Există şi un bazin termal foarte mare sub Câmpia Panonică, iar noi l-am exploatat foarte bine în ultimele secole”, a spus un repreznetant al complexului de la Mako.

Astfel, în aproape fiecare localitate din estul Ungariei există un ştrand funcţional în sezonul cald. Cele mai căutate de români sunt centrele de agrement din Gyula, Mako, Szeged, Oroshaza, Hajduszoboszlo, Hodmezovasarhely, Kiskunmajsa şi Battonya. Acesta din urmă se află la doar 26 de kilometri de Arad şi la şapte kilometri de Vama Turnu, fiind unul dintre cele mai frecventate, dar nu este deschis în sezonul rece. Vara, 80 la sută dintre clienţii de la Battonya sunt români, iar câteva sute de familii din judeţul Arad chiar şi-au cumpărat case în acest oraş în anii 2000. Biletul de intrare costă 900 de forinţi (aproximativ 13 lei), iar ştradul oferă un bazin de înot, două pentru copii şi unul cu apă termală şi hidromasaj, toate exterioare.

De asemenea, complextul acvatic din Gyula, care este deschis şi iarna, are peste 70 la sută dintre clienţi români, fiind situat la doar doi kilometri de vama arădeană Vărşand şi 75 de municipiul Arad. Aici, biletul de intrare costă 2.000 de forinţi (30 de lei).

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență