Prinţul Charles îi îndeamnă pe turişti să-şi petreacă vacanţele în România şi să descoperi „acest colţ de rai al Europei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinţul Charles a venit pentru prima dată în România acum 20 de ani şi spune că a descoperit o ţară „uimitoare”. Într-un videoclip de cinci minute, Prinţul arată turiştilor ce pot să viziteze aici.

Prinţul Charles recomandă turiştilor să descopere România, anul acesta fiind un moment ideal pentru a cunoaşte tradiţii, obiceiuri şi pentru a vedea peisaje de poveste.

Prinţul a vizitat de-a lungul timpului multe locuri din România. Spune însă că mai vrea să exploreze. Te încurajează să faci la fel. Videoclipul, realizat împreună cu Charlie Ottley, producătorul documentarelor Wild Carpathia, are ca scop sprijinirea industriei turismului din România, scrie mediafax.ro

Anul acesta trăim cu toţii momente de profundă schimbare, în care vieţile noastre au fost bulversate de prima pandemie majoră din istoria contemporană. De la Delta Dunării, cea mai mare şi mai sălbatică zonă umedă a Europei, la pădurile, izvoarele şi mănăstirile Bucovinei, Moldovei şi Maramureşului, colinele Apusenilor, întinderile nelocuite ale Harghitei, sau frumuseţea sălbatică a defileului Porţile de fier. România ocupă un loc deosebit în inima mea. Îl număr printre strămoşii mei pe Vlad Ţepeş, ceea ce ar putea explica de ce la fiecare vizită o parte din mine se simte ca acasă. Voi continua, atât cât îmi va sta în putinţă, să pledez pentru importanţa protejării şi celebrării comorilor unice ale României”, spune Prinţul Charles în clip.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG