Video Piatra Teiului, marele viaduct de pe lacul Bicaz. Cum s-a schimbat locul de la porțile Moldovei, Bucovinei și Transilvaniei

Viaductul Poiana Teiului, construit la sfârșitul anilor ’50 odată cu amenajarea hidroenergetică de la Bicaz, traversează una dintre cele mai spectaculoase zone ale Văii Bistriței. Ridicat lângă legendara Piatră a Teiului, monumentul de pe DN15 amintește de uriașul șantier.

La începutul anilor ’50, peste 15.000 de oameni au fost aduși la Bicaz pentru a munci la marele complex hidroenergetic de pe râul Bistrița, care cuprindea barajul Bicaz, lacul său de acumulare de peste 30 de kilometri pătrați și hidrocentrala numită atunci V.I. Lenin, cu o putere instalată de 210 MW.

Colosul de pe Valea Bistriței

Amenajarea de la Bicaz, inaugurată în 1960, a fost primul mare proiect hidroenergetic început în România după Al Doilea Război Mondial și concura ca volum doar cu lucrările la Canalul Dunăre – Marea Neagră.

„Barajul Bicaz (Izvorul Muntelui) a fost, la momentul finalizării, cel mai mare baraj din țară și al patrulea din Europa între construcțiile de același gen. Barajul Bicaz este un baraj de greutate din beton, cu o înălțime constructivă de 127 de metri și o lungime la coronament de 435 de metri, pentru care a fost necesară punerea în operă a 1.650.000 mc de beton și beton armat”, arată Hidroelectrica.

Bicazul a fost considerat prima mare realizare hidroenergetică din România, fiind numit și Școala hidroenergeticii românești, locul în care s-au format numeroși specialiști hidroenergeticieni care, în anii următori, și-au continuat activitatea pe șantierele marilor hidrocentrale de pe Argeș, Lotru și Dunăre.

„Amenajarea de la Bicaz–Stejaru a însemnat un efort gigantic pentru acea vreme. Amploarea fără precedent a lucrărilor ce trebuiau realizate a impus executarea a peste 3 milioane mc de săpături, dintre care aproape jumătate în stâncă și aproximativ 700.000 în subteran. S-au turnat peste 2,3 milioane mc de beton și beton armat și s-au montat 11.000 de tone de echipament electromecanic. Șantierul, organizat după conceptele politice ale vremii, impunea rigurozitate extremă, eficacitate maximă, precizie milimetrică, în condițiile unei tehnologii departe de a fi considerată modernă pentru acea vreme”, nota Hidroelectrica.

Amenajarea de pe râul Bistrița, realizată în Carpații Orientali, într-una dintre cele mai spectaculoase zone de trecere dintre Transilvania și Moldova, apropiată Bucovinei, a necesitat strămutarea a peste 20 de sate, cu 18.000 de locuitori. Localitățile Răpciune, Cârnu și Rețeș, din județul Neamț, au dispărut în totalitate, împreună cu cimitirele lor, iar în Hangu și Fârțagi, mulți localnici și-au dezgropat morții și i-au mutat în cimitirele de pe dealuri, urcând pe un așa-numit „drum al morților”.

Viaductul spectaculos, construit la capătul lacului

La 40 de kilometri în amonte de barajul de la Bicaz, în „coada” lacului de acumulare, apele sale sunt traversate de unul dintre viaductele emblematice din zonă. Viaductul Poiana Teiului (Poiana Largă) a fost construit la sfârșitul anilor ’50, fiind cuprins în lucrările hidroenergetice și de infrastructură de pe Valea Bistriței. Odată cu amenajarea hidroenergetică, a fost necesară reconstrucția a peste 30 de kilometri din Drumul Național 15, care parcurgea un traseu paralel cu râul Bistrița.

Video: Lucian Ignat

Noul drum a fost construit pe malul stâng al râului Bistrița, într-o zonă dificilă ca relief, dar avantajoasă datorită expunerii la soare, lucru care permitea menținerea uscată a carosabilului și cheltuieli mai reduse pentru deszăpezire. Proiectul viza lucrări de terasamente cu săpătură în stâncă, sute de metri de ziduri de sprijin, peste 10 kilometri de drenuri, 147 de podețe și mai multe poduri și viaducte.

Cel mai lung dintre acestea, viaductul de pe DN 15 care permite traversarea lacului de acumulare în apropierea monumentului naturii Piatra Teiului, a fost construit în perioada 1958–1960, iar, pe lângă lucrările la structura și suprastructurile sale, a fost înfrumusețat cu ajutorul arhitecților.

Viaductul este o arteră strategică de legătură între Moldova (Piatra Neamț și Târgu Neamț), Bucovina (Vatra Dornei) și Transilvania (Borsec, Târgu Mureș), notau specialiștii Asociației Profesionale de Drumuri și Poduri din România, într-o lucrare dedicată DN 15, numit și „Drumul Baltagului”.

Viaductul principal are 26 de deschideri de câte 23,00 m fiecare, dintre care 22 pe porțiunea în aliniament, și o deschidere de 36 de metri peste albia inițială, rezultând o lungime totală de 634 de metri. La aceasta se adaugă breteaua de racordare cu DN17B, care are trei deschideri de 23,00 m și o lungime de 69 de metri.

„După finalizarea lucrărilor de construire a D.N. 15, în anul 1965, deja existau circa 70 de puncte de alunecări, care afectau fie carosabilul, fie construcțiile anexe. Pentru asigurarea condițiilor de circulație a fost necesară executarea unui mare număr de lucrări de consolidări”, notau reprezentanții Asociației Profesionale de Drumuri și Poduri din România.

Transformarea zonei de la coada lacului, grăbită de viituri

Vreme îndelungată, construcția de la poalele munților Ceahlăului traversa poiana acoperită de ape, însă, în ultimii ani, doar ploile torențiale au mai inundat lunca formată la coada lacului de acumulare. Una dintre cele mai puternice a avut loc în iulie 2025, când debitul râului Bistrița a ajuns la 534 mc/s, provocând mari distrugeri în sute de gospodării din localitățile aflate în amonte de baraj, în județele Neamț și Suceava.

Lacul Bicaz a preluat viitura, însă apele au adus aici cantități impresionante de trunchiuri, crengi, aluviuni și deșeuri. Viiturile contribuie cel mai mult la colmatarea lacurilor de acumulare, iar zona de la coada lacului de acumulare a trecut prin acest fenomen. Dacă, în urmă cu mai mulți ani, apele acopereau poiana de sub viaduct, luciul apei este acum mult mai restrâns, arată imaginile realizate de fotograful Lucian Ignat.

„Aproximativ 50 la sută din volumele anuale de aluviuni se scurg în mai puțin de o lună, atunci când se înregistrează viituri. Procesul rapid de colmatare se explică prin acțiunea energică de erodare a albiei, favorizată de următorii factori: natura geologică a formațiunilor din bazinul hidrografic; caracterul torențial al scurgerii debitelor; caracterul pulsatoriu al debitelor evacuate pe râu prin funcționarea centralei din amonte, cu valori mai mari decât în regim natural”, arată studiul publicat de Universitatea Tehnică de Construcții din București, cu titlul „Colmatarea acumulărilor”, de Laurențiu Mihai Lungu.

Piatra Teiului, stânca singuratică cuprinsă de lac

În vecinătatea viaductului, altădată ridicată din ape, acum doar din terenul mlăștinos, Piatra Teiului a rămas un loc legendar al poienii de la poalele Ceahlăului. Stânca se înalță la 15 metri, peste o bază cu un diametru de cinci metri, dominând, solitară, valea din jurul său. Este compusă dintr-un calcar compact, vânăt și gălbui, cu o spărtură solzoasă ce contrastează cu geologia dealurilor din jurul său, Surduc și Baba, compuse din gresii.

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că blocul de calcar are aceeași compoziție cu cea a vârfurilor Ceahlăului, aflat la 12 kilometri, și se crede că ar fi ajuns în vale de aici. O legendă locală oferă o explicație Pietrei Teiului.

„Doi draci, stând pe vârful Ceahlăului și privind măreața platformă a munților, luminată de luna unei răcoroase nopți de vară, fură cuprinși de o invidie irezistibilă, văzând prosperitatea satelor de pe frumoasa vale a Bistriței, iar spumegândele unde ale acestui râu, care se rostogoleau la picioarele lor, le deșteptară o poftă și mai neînfrânată de a mânca gustosul pește al acestui râu. Roși de aceste două patimi, ei, în infernala lor cugetare, și-au zis: — De ce nu am pedepsi noi pe acești locuitori de toate relele ce ne-au făcut și ne fac prin evlavia și rugăciunile lor? Să le înecăm satele, să-i pierdem și pe dânșii și tot avutul lor, abătând peste dânșii apele Bistriței. Cu aceasta dobândim două rezultate: ne răzbunăm în contra lor și ne îndestulăm și noi pofta cu peștele rămas pe albia goală a râului prin secarea apelor sale”, nota revista Almanah Turistic, în 1979.

Diavolii, potrivit legendei, au rupt o stâncă din vârful Ceahlăului, au luat-o fiecare cu degetul cel mic și au început să coboare cu ea muntele.

„Ajung în vale și se îndreaptă spre Bistrița, ca să o arunce de-a curmezișul râului și astfel apele oprite să se umfle, să iasă din matca lor și să inunde satele, iar albia râului, în jos de acest stăvilar, secând, să prindă peștele de care aveau atâta poftă. Dar, cum piatra era prea grea și distanța prea lungă, mergeau cu greu. Când au ajuns în Poiana Teiului — și mai aveau numai o mică distanță până la râu — au cântat cocoșii dinspre ziuă și, cum spiritele rele nu umblă, după credința poporului, decât noaptea, dracii au trântit piatra și au fugit. Stânca părăsită astfel este Piatra Teiului”, arătau publiciștii.

Legenda, popularizată de Mihail Sadoveanu

Legenda Pietrei Teiului a fost amintită și de Mihail Sadoveanu în romanul „Baltagul” (1930). Ajunsă la hanul negustorului David din Călugăreni, Vitoria Lipan vede de la fereastră stânca „singuratică, cu glugă de omăt în creștet”, iar negustorul îi spune povestea diavolului care ar fi rupt piatra din Ceahlău pentru a o prăvăli în Bistrița.

„Este o istorisire cum că diavolul ar fi rupt cândva, noaptea, piatra asta din vârful Ceahlăului și-a adus-o până aicea în brațe, ca s-o lepede în curmezișul Bistriței, să poprească apele și să înece cuprinsul. Dar, cum o aducea în zbor, l-a apucat cântarea cea din urmă a cocoșilor. A lepădat-o și a fugit în pustie, la întuneric, ca să nu-l fulgere soarele. Dar acestea-s numai vorbe de-ale oamenilor (...) S-ar putea să fie adevărat, dar nu-i. Ori diavolul acela avea minte puțină. De ce nu s-a întors în altă noapte, să prăvale piatra cu piciorul în Bistrița? Așa, piatra stă aici de pe când nu erau oameni, nici diavoli”, scria Mihail Sadoveanu.

Piatra Teiului a fost declarată monument al naturii și este una dintre atracțiile turistice din împrejurimile lacului, alături de Cheile Bicazului și Lacul Roșu.