Palatul Versailles ar putea găzdui un hotel de lux într-una dintre clădirile sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Castelul Versailles, una dintre cele mai vizitate instituţii muzeale din Franţa şi printre cele mai cunoscute în străinătate, ar putea găzdui un hotel de lux într-una dintre clădirile sale, în încercarea de a-şi creşte veniturile, potrivit Reuters.

Administraţia de la Versailles a lansat o discretă cerere de oferte în încercarea de a încheia un parteneriat cu un lanţ hotelier de lux, care va putea să reabiliteze şi să transforme în hotel un corp format din trei clădiri construite în anii 1680, aflate în patrimoniul castelului.

Acest spaţiu, care se întinde pe o suprafaţă de 2.800 de metri pătraţi, este situat chiar lângă celebrul parc al Castelului Versailles şi interiorul acestui imobil oferă o privelişte deosebită asupra domeniului, conform publicaţiei Journal du Dimanche.

Potrivit cererii de ofertă lansată de administraţia Castelului Versailles, pentru reabilitatea şi transformarea acestui corp într-un hotel este necesară o investiţie cuprinsă între 4 şi 7 milioane de euro. Potrivit informaţiilor obţinute de Journal du Dimanche, lanţul hotelier francez AccorHotels este interesat să investească în acest proiect. Ofertele în acest sens pot fi depuse până pe 14 septembrie, iar compania care va fi desemnată câştigătoare va putea să administreze respectivul hotel timp de 60 de ani.

Castelul Versailles are aproximativ 7 milioane de vizitatori anual, însă conducerea acestuia trebuie să găsească resurse suplimentare pentru finanţarea stabilimentului, în contextul în care subvenţiile primite de la statul francez au scăzut de la 47,4 milioane de euro, în 2013, la 40,5 milioane de euro, în acest an.

În 2010, Jean-Jacques Aillagon, care, la acel moment, era preşedinte al complexului public format din castelul, muzeul şi domeniul de la Versailles, a lansat o primă cerere de ofertă pentru construirea unui hotel de 23 de camere. Societatea Ivy International a fost aleasă să implementeze acest proiect, însă planurile privind construcţia hotelului au fost abandonate. La momentul respectiv, conducerea Castelului Versailles spera să obţină din acest hotel o redevenţă de 300.000 de euro pe an. În prezent, preşedintele complexului Versailles, care a fost reşedinţa regilor Franţei, este jurnalista Catherine Pégard. Administraţia Castelului Versailles nu a comentat noile planuri privind construirea hotelului de lux.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată