Oraşele care riscă să se scufunde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indonezia a decis să-şi mute capitala pentru că se scufundă treptat în Marea Java, dar Jakarta nu este singurul oraş care se adânceşte la o rată alarmantă. Houston, Lagos şi Beijing sunt doar câteva metropole aflate în situaţii asemănătoare, scrie CNN.

Oraşele cele mai vulnerabile sunt, cu siguranţă, cele aflate în zone de coastă, dar creşterea nivelului mărilor nu este singurul factor care contribuie la scufundarea diferitelor oraşe - pe lângă acesta, Jakarta se scufundă şi din cauza extragerii intensive a apelor subterane. 

Şi în cazul oraşului Houston, extragerea apelor subterane este un factor important în scufundarea cu aproape 3 metri a oraşului din 1920 până în prezent, unele zone coborând şi cu 5 centimetri în fiecare an. Administraţia locală a încercat, în acest caz, să contracareze problemă încă din 1975 prin reglementări ale cantităţii de apă subterană care poate fi extrasă. Problemă însă a persistat, parţial din cauza mai multor furnizori de apă care continuă exploatarea apelor subterane.

Houston FOTO Shutterstock 

Un alt oraş american, New Orleans, se află într-o situaţie chiar mai îngrijorătoare. În 1930, doar o treime din oraş se află sub nivelul mării, dar în 2005, când uraganul Katrina a făcut ravagii, procentul ajunsese  la 50%.  Vulnerabil în faţa creşterii nivelului mărilor, cercetătorii au constatat că New Orleans se adânceşte la o rată de 1 centimetru per an.

New Orleans FOTO Shutterstock 

Şi în cazul capitalei Washington, oamenii de ştiinţă estimează o adâncire de 15 centimetri în următorul secol. Cauzele sunt, însă, diferite – o pătură de gheaţă care a ridicat pământul de sub Chesapeake Bay, dar care s-a topit la sfârşitul ultimei ere glaciare, începând un lung proces de adâncire a întregii zone.

Lagos, situat pe coasta Nigeriei, este cel mai populat oraş al Africii. Vulnerabil în faţa inundaţiilor şi cu o coastă care se erodează treptat, oraşul se află într-un risc deosebit – un studiu din 2012 descoperind că o creştere cu 1-3 metri a nivelului mării ”va avea efecte catastrofale asupra activităţilor umane din această regiune”, în contextul în care cele mai recente estimări spun că nivelul global al mărilor va creşte cu 2 metri până la sfârşitul acestui secol.

Lagos FOTO Shutterstock 

Şi capitala Chinei, Beijing, coboară chiar şi cu 10 centimetri în fiecare an în unele zone, cercetătorii punând fenomenul pe seama extragerii apelor subterane. Acestea sunt principala sursă de apă a metropolei, care nu este un oraş de coastă.

Orasul interzis din Beijing FOTO Shutterstock 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Un expert în cititul pe buze a dezvăluit ce i-a spus Kate Middleton lui William la BAFTA 2026. Gestul lui a arătat o oarecare tensiune
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!