Motivul pentru care geamurile avioanelor sunt ovale, nu pătrate: accidentele care au dus la introducerea noului design VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avioanele Havilland Comet aveau ferestre pătrate, un design obişnuit în anii ’50, iar în urma investigaţiilor inginerii au descoperit că la altitudini mari, din cauza diferenţei de presiune, forţa exercitată asupra fuselajului avionului era extrem de mare, iar ferestrele cedau. FOTO aviation.stackexchange.com

Forma ovală a geamurilor aeronavelor nu este o simplă alegere care ţine de design, ci de siguranţa zborurilor. Iniţial, ferestrele erau pătrate, dar o serie de accidente tragice a dus la modificarea formei acestora.

În anii ‘50, când progresele făcute în domeniul aviaţiei au dus la producerea de avioane comerciale tot mai performante, capabile să zboare mai repede şi să transporte mai mulţi pasageri, la altitudini tot mai mari, inginerii au scăpat din vedere au detaliu care s-a dovedit esenţial pentru siguranţa zborurilor.

Din moment ce corpul aeronavelor cu reacţie trebuia presurizat, iar cabinele să aibă o formă cilindrică pentru a reduce diferenţa de presiune dintre aerul de la interior şi cel de la exterior, forma pătrată a ferestrelor s-a dovedit un adevărat călcâi al lui Ahile. Fiecare colţ al ferestrelor devenea un punct vulnerabil, iar acestea nu rezistau presiunii exercitate la altitudini înalte.

Primele zboruri de linie efectuate de avioane cu reacţie au aparţinut aeronavelor companiei britanice Havilland Comet, pentru ca în 1953 să aibă loc trei accidente în timpul cărora aviaonele s-au dezintegrat în aer, incidente soldate cu moartea a 56 de persoane, notează publicaţia „The Independent”.

Avioanele Comet aveau ferestre pătrate, un design obişnuit în anii ’50, iar în urma investigaţiilor inginerii au descoperit probleme grave de structrură. La altitudini mari, din cauza diferenţei de presiune, forţa exercitată asupra fuselajului avionului era extrem de mare, iar ferestrele cedau. 

Aşa s-a descoperit că ferestrele ovale suportă mai bine forţa de presiune, acestea fiind prevăzute şi cu "găuri de respiraţie" (micile orificii care pot fi observate în ferestrele avioanelor), care au rolul de a echilibra presiunea dintre straturile de sticlă din care sunt fabricate geamurile.

FOTO Business Insider

Explicaţia motivelor care au dus la înlocuirea geamurilor pătrate cu cele ovale este prezentată şi de canalul YouTube Real Engineering.

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete