Motivele mai puţin ştiute, aparent banale, pentru care avioanele pot avea întârzieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pliantele cu informaţii referitoare la procedurile de urgenţă în timpul zborului sau echipamentul de urgenţă, care poate să salveze viaţa pasagerilor în cazul unui incident, sunt extrem de importante aşa că avionul nu poate decola în lipsa lor.  FOTO Arhiva

Un avion nu poate avea întârziere numai în cazul unor probleme majore, cum sunt condiţiile meteo nefavorabile, un pasager recalcitrant sau suspect la bord, eventual o urgenţă medicală. O însoţitoare de bord a dezvăluit care sunt motivele aparent banale care pot împiedica decolarea aeronavelor.

Deşi poate să pară prea puţin important, avionul nu va reuşi să decoleze la timp dacă însoţitorii de bord observă că mocheta de la intrarea sau ieşirea din avion este udă. 

Detaliul este important pentru că zonele din dreptul ieşirilor sunt primele verificate în cazul aterizării de urgenţă pe apă, iar dacă sunt observate infiltraţii echipajul ştie în ce măsură este posibil să deschidă uşa fără a pune în pericol viaţa călătorilor, după cum a explicat însoţitoarea de bord Sarah Steegar pentru publicaţia The Independent.

În ciuda faptului că fumatul este interzis în avion, există pasageri care insistă să facă acest lucru, deşi există posibilitatea izbucnirii unui incendiu. De aceea, avioanele nu pot decola dacă în toaletă nu există şi o scrumieră funcţională, pentru cazul în care cineva, totuşi, frumează şi apoi vrea să stingă ţigara şi să o arunce. Astfel se încearcă evitarea situaţiei în care fumătorul poate să arunce ţigara în coşul de gunoi, peste resturile de hârtie folosită, pentru că nu are o scrumieră.

La fel de importante sunt şi pliantele cu informaţii referitoare la măsurile de siguranţă în timpul zborului sau echipamentul de urgenţă, care pot salva viaţa pasagerilor în cazul unui incident. Acestea trebuie să existe pentru fiecare persoană în parte, mai ales că în caz de pericol mulţi oameni intră în panică şi nu mai reuşesc să înţeleagă ceea ce le comunică însoţitorii de bord că trebuie să facă, în schimb reacţionează mult mai rapid când  li se arată ilustraţiile din pliantele cu procedurile de urgenţă.

Nu în ultimul rând, pasagerii care încearcă să îndese bagaje mult prea mari în compartimentele de deasupra se fac vinovaţi adesea de stricarea luminilor din avion. Unele sisteme de iluminat conţin mercur, aşa că prezintă un risc, motiv pentru care orice astfel de defecţiune trebuie rezolvată înainte de decolare, a mai precizat însoţitoarea de bord Sarah Steegar. 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani