Linişte în Sevilia! Autorităţile spaniole interzic distracţia pe timp de seară în zonele turistice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Daily Mail

Turiştii şi localnicii care se distrează în Sevilia până târziu în noapte, la nenumăratele terase din zonele turistice, au determinat autorităţile spaniole să ia măsuri pentru a le asigura rezidenţilor deranjaţi de zgomot un somn liniştit.

Vara nu este motiv de bucurie pentru spaniolii care locuiesc în zonele turistice din Sevilia. Sute de persoane au semnat o petiţie trimisă autorităţilor din Sevilia în care se plâng de zgomotul îndurat noapte de noapte din cauza petrecăreţilor de la terasele deschise până târziu. Muzica, scaunele târşâite pe asfalt, conversaţiile clienţilor însufleţiţi de băutură şi de mâncarea bună sunt numai câteva dintre activităţile care vor fi interzise în Sevilia, la terase, după căderea serii, relatează Daily Mail.

Rezidenţii au precizat în petiţie că ajung obosiţi la serviciu, iar copiii nu se mai pot concentra la şcoală din cauza nopţilor nedormite şi a gălăgiei care răzbate prin ferestre. Poliţia va putea să amendeze patronii care nu se conformează noilor reguli cu sume cuprinse între 300 şi 300.000 de euro.  

Consilierul oraşului Sevilia, Maximiliano Vílchez, a declarat într-o conferinţă de presă că noul regulamentul reprezintă o dovadă de echilibru între drepturile rezidenţilor şi interesul economic al patronilor.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă