Infernul meu cu Bear Grylls

Singurul ziarist român prezent în Anglia la o întâlnire a starului de la Discovery Channel cu presa mondială îşi prezintă în „Weekend Adevărul“ notele de călătorie.

De ce naiba mi-oi fi luat taman încălţările astea?! După ce că intră apă-n ele, mai şi alunecă, poate pic pe-acolo, prin pădure, şi mă fac de râs!

Cam asta îmi trece prin cap în timp ce gâfâi lejer, adică decontul a peste un sfert de veac de fumat, înaintând prin poieniţa ce duce spre o pădurice, lângă pista de curse de cai Cheltenham, regiunea Cotswolds. Londra e la o distanţă de circa 100 de mile, na, că m-am molipsit după doar două zile de stat în Insula unde se circulă pe stânga şi se măsoară totul altfel decât pe continent!

Sunt aici cu vreo douăzeci de jurnalişti din toată lumea. Urmează să asistăm, ba să şi participăm, la o demonstraţie de supravieţuire a faimosului Bear Grylls, care îşi lansează toamna asta, pe Discovery Channel, emisiunea „Evadare din infern“.

Înainte să ajung aici, nu-i citisem bestsellerul „Noroi, sudoare şi lacrimi“. Ştiam doar ce ştie toată lumea: că Bear (nu-l cheamă aşa, e o poreclă, asta mi-a zis nepotul meu de 17 ani, invidios pe băftosul de unchi, care merge să dea mâna cu un tip mega-şmecher de la TV) a fost în trupele speciale britanice, şi-a rupt spinarea în vreo trei locuri, ştie tehnici esenţiale de supravieţuire şi are un golaveraj senzaţional în meciul Om-Natură.

Iar cu o seară înainte de a merge în pădure, l-am şi cunoscut: a venit la proiecţia episodului-pilot al show-ului său. Ocazie cu care am remarcat că e zvelt (183 de centimetri înălţime), timid (a stat solo, rezemând un stâlp), dar şi că are unghiile tăiate în carne. O colegă de la „Vogue“, nu mai ştiu din ce ţară lati­­no-americană, l-a văzut bând şi o colă dietetică, o, vai, un macho ca el...!

Infernul altora

Mai fusesem ziarist-cobai în diverse circumstanţe (v-am zis că la „Big Brother“, după un test de 48 de ore de stat în casă, i-am rugat pe organizatori să le pună viitorilor concurenţi o perie la toaletă? Frate, uitaseră de ea!).

Dar în dimineaţa ploioasă a zilei de  6 septembrie 2013, mă aşteptam la ce e mai rău. De fapt, ce e mai rău pentru un bucureştean crescut între betoane şi care-şi asumă riscuri majore doar pe tabla de şah, când face gambitul damei.

Eram sigur că n-o să păţesc precum cei din „Evadaţi din infern“, pe care Discovery i-a găsit, iar Bear Grylls merge cu camera video pe urmele lor, refăcându-le aventurile. N-o să am soarta lui Eric Le Marque, supravieţuind după opt zile, la temperaturi sub zero grade, în Munţii Sierra Nevada. Nici a exploratorilor francezi Loic Pillois şi Guilhem Nayral, transformaţi în schelete vii după şapte săptămâni de orbecăit prin jungla amazoniană. Doamne fereşte, n-o să îmi pierd minţile în Sahara, precum italianul Mauro Prosperi, rătăcit vreo nouă zile în deşert şi ajuns în pragul suicidului, de sete.

Măcar teoretic însă, puteam participa la o aventură în care să fi aplicat ce văzusem că face Bear Grylls, la proiecţia din seara precedentă: să despic o broscuţă, să-i scot organele interne, să o fierb în cana metalică bună la toate şi s-o savurez; dacă îmbuc o nucă, să ştiu câte calorii şi carbohidraţi are; dacă văd un şarpe, să-i controlez capul cu un băţ care se termină cu o crăcană ca la praştie şi să trec mai departe; dacă prăjesc o tarantulă, să ştiu să îi perpelesc bine perişorii, altfel o ţin doar în arsuri stomacale, vărsături, ba poate o şi mierlesc otrăvit; să port o fotografie cu cei dragi. Psihologic, e cel mai bun motor. Mă rog, aveam eu tableta plină de poze, dar în pădure, dacă s-a terminat bateria, ăla eşti. Şi orice supravieţuitor, în frunte cu Grylls, vă poate confirma că pozuţa din portofel rămâne sfântă.

Ca la Eurovision

Şi iată-mă într-o pădurice din Cotswolds. Fac parte dintr-o echipă de şoc cultural: eu, de la ediţia românească a revistei „FHM“ , polonezul Arkadiusz de la „Playboy“, ucraineanul Dmitri de la „Men’s Health“ şi rusul Oleg de la „Maxim“. Ne amuzăm că e ca la Eurovision – vecinii se ajută reciproc! O să râdeţi, dar şi australianul a stat lângă fetele din Malaysia, Taiwan şi de unde mai erau asiaticii, după cum şi mexicanii, argentinienii, columbiencele şi braziliencele s-au ţinut împreună, că aşa e în satul nostru global.

Ne strângem în jurul lui Bear, care ne zice ce avem de făcut cu resurse minime: un adăpost, un foc, un ceai de urzici. Cică să ţinem minte tot timpul priorităţile în caz de rătăcire: protecţie, adăpost, foc, apă, hrană.

Pentru credibilitate, Grylls se unge cu nămol pe faţă, apoi ne dă pe toţi (ţipă doar fetele, ca să fiu corect până la capăt, numai cele de la revistele lucioase!). Începem! Avem la dispoziţie o pătură impermeabilă, nişte sfoară, o foaie de cort, un amnar şi o cană de oţel.

Aş putea să mă laud că am făcut şi am dres, că oricum eram singurul român de acolo, cine să mă contrazică? Am să fiu însă onest.

Mai întâi, am trişat startul. Adică am fugit din echipă după Bear, să fiu sigur că am o poză cu el pe aparatul meu (la sfârşit, era programată o şedinţă foto cu fiecare, la care aveam să mă bag tot primul în faţă, ca românii, însă în presă e bine să fii precaut!).

Apoi, am cam zbârcit-o cu cele două lamele ale amnarului, pe care dacă le freci, sar scântei şi se aprind vreascurile, chiar şi pe ploaie. Şi am cam sfeclit-o la ruptul crengilor cu genunchiul, cum ne arătase englezul, deşi mă ridicasem hotărât când a zis colegul din Polonia că vrea un voluntar!

„Bear, hai să ne vezi focul!“

Ce să mai, Arkadiusz a fost căpitanul nostru! A făcut adăpostul cu foaia de cort, l-a priponit zdravăn cât să nu sufle vântul dedesubt, a menţinut vâlvătaia după câteva tentative. A ieşit o flacără pe cinste, ca la un foc de tabără, al cărei fum mi-a intrat în ochi, rezultând instantanee caraghioase. OK, la succes  a contribuit şi Emily, una dintre gazdele noastre, căruia i se dăduse în sarcină vata pe care s-o punem pe foc. În treacăt fie spus, Bear ne menţionase că sunt bune şi dischetele de demachiat la o adică, după cum nu trebuie subestimate nici scamele din buric, deşi s-ar putea să fie într-o cantitate insuficientă!!!

Cine credeţi însă că l-a chemat pe Bear Grylls, care se mişca de la o echipă la alta, să-i arate cel mai tare foc? Vă las să ghiciţi, cu menţiunea că acelaşi ziarist i-a zis lui Bear şi o glumă, ca să înţeleagă omul de unde proveneau campionii: „Dacă nici noi, est-europenii, nu ştim să supravieţuim...!“.

Ar mai fi de zis doar că echipa de supravieţuitori de la Răsărit avea să se sudeze temeinic. Mai întâi, o făcuse la o petrecere spontană, cu ceaiul din camere, că se închisese la bar. Târziu în noapte ni s-au alăturat şi colegele din America de Sud, totul petrecându-se la piscina conacului de cinci stele care ne-a găzduit. Sincer, nu l-aş fi pomenit, dar a făcut-o Lucy Bannerman (harnica ziaristă Lucy Bannerman, de la cotidianul britanic „The Times“, ne-a rupt gura tuturor publicând chiar a doua zi articolul „În iad şi înapoi cu un guru TV al supravieţuirii“). Iar dacă a fost menţionat asta în ziarul pe al cărui frontispiciu se poate citi „Newspaper of the Year“, zic că merge s-o fac şi eu, în ziarul anului de la noi!

În fine, reveniţi la Londra, ne-am documentat temeinic cu nişte beri locale şi brune, sorbite în picioare, undeva în Chelsea, după care, doar cu Arkadiusz, am pozat şi filmat tot ce se putea în Soho până hăt la ora locală unu, două ceasuri mai târziu la Bucureşti. ;

Ce-am vrut sa aflu despre Bear Grylls

Foc aprins de ziarişti într-o pădurice din Cotswolds

Înaintea celor aproximativ trei ore petrecute în pădure cu Bear Grylls, ziariştii prezenţi în Anglia au asistat, în seara precedentă aventurii, la proiecţia episodului-pilot al show-ului cu titlul original „Bear Grylls: Escape from Hell“.

Vedeta a fost la proiecţie, dar la sfârşit ne-a urat o seară plăcută şi ne-a lăsat, conform desfăşurătorului, în compania producătorilor executivi Sarah Davies, Neil Smith şi Liz Warner. Ştiţi (iar dacă nu ştiţi, aflaţi acum) că mai există obiceiul în presă ca, atunci când se pun întrebări la grămadă, unii ziarişti să-şi asume paternitatea tuturor şi să publice a doua zi un interviu ca şi cum l-ar fi făcut doar ei cu vedeta! După două decenii pe ogorul presei, fie-mi îngăduit să rămân principial.

Pe producători i-am întrebat, punctual, dacă Bear Grylls s-a întâlnit cu supravieţuitorii show-ului „Evadare din infern“ şi dacă starul a refuzat vreodată să facă ceva ce era în scenariul vreunui episod. Ei bine, nici nu s-a întâlnit, nici nu a refuzat.

Iar pe Bear însuşi l-am întrebat a doua zi, după ce am dat proba supravieţuirii, dacă ar fi de acord ca vreunul dintre cei trei fii ai săi să îi calce pe urme. A râs, fireşte, şi a mărturisit că unul dintre puşti se visează pilot utilitar în Africa, iar altul, biblio­tecar! Pare-mi-se că primul era chiar băieţelul de 10 ani, Jesse, care căzuse recent dintr-un copac şi s-a fălit către taică-său că fusese o senzaţie genială: sângera aşa de tare că putea să-şi stoarcă hainele!

Venind vorba despre copiii lui Bear, alt coleg de presă, spre hazul general, l-a întrebat pe Bear de ce şi-a botezat copiii cu nume de câini. Grylls a menţionat însă că Jesse are la origine un vechi nume biblic, Marmaduke era un pilot de război care ucisese cei mai mulţi nemţi (în acel moment, Bear şi-a cerut scuze faţă de ziaristul german aflat lângă el!), în timp ce Huckleberry, ei bine, e chiar de la Huckleberry Finn!

Cineva a vrut să afle dacă lui Bear îi place să mai bea ceva, ca băieţii, din când în când. Doar Pina Colada, s-a amuzat starul, „ca să vedeţi cât sunt de macho!“. Apoi, toată lumea s-a îndreptat spre hotel, unde aveam să dăm jos de pe feţe nămolul cu care ne frecase Bear, în timp ce încerca să se scuze: „Supravieţuirea e tot timpul zgrunţuroasă, nămoloasă şi pute“.

Lecţie deschisă de supravieţuire

Horia Ghibuţiu, lângă vâlvătaia aprinsă împreună cu Arkadiusz, ajutaţi de gazda Emily

Mi-am petrecut câteva ore în apropierea lui Bear Grylls şi încă nu-mi dau seama dacă e cel mai mare aventurier pe care l-am cunoscut. Sau dacă e doar un om de televiziune cu ochi albaştri. Şi care comentează în emisiunile sale cu o dicţie şi cu o ştiinţă a rostirii cu care un comentator de fotbal de la, să zicem, BBC îşi subjugă auditoriul.

M-am prins însă că, înainte de toate, e un băiat tenace. Zic asta nu din perspectiva unuia dintre, aşa cum se estimează, cei aproape 1,2 miliarde de telespectatori din 200 de ţări, ci numai fiindcă am dat mâna cu el şi mi-a inspirat încredere.

Ciuca bătăilor la karate

Când s-a apucat de karate, puştiul Bear Grylls se simţea inhibat. Toţi cei de vârsta lui erau mai talentaţi decât cel care şi-a luat centură neagră cu doi dani la karate Shotokan încă din adolescenţă. Dar ştiţi care-i treaba cu cei care s-au apucat la aceeaşi vârstă? Ei s-au lăsat! Iar Bear, o zice acum cu modestie, a continuat.

La fel, la 8 ani, a intrat în rândul cercetaşilor. N-o fi fost cel mai grozav dintre ei. Însă 26 de ani mai târziu, devenea cel mai tânăr Şef al Cercetaşilor din istoria Marii Britanii. Totodată, şi idolul unei asociaţii care, la nivel mondial, numără 28 de milioane de admiratori ai celui care era dăscălit în felul următor de către sergentul său: dacă nu reuşeşti să îţi faci un plan, practic îţi plănuieşti nereuşita! Aşa a învăţat Bear, după cum sună principiile cercetaşilor (un fel de pionieri cu cravată de la noi de odinioară, minus componenta politică) de la Lordul Baden-Powell încoace.

Potrivit acestor principii, Grylls e pregătit tot timpul şi fizic, şi psihic, exersează de mii de ori până îi iese ceva, e un om pe care te poţi bizui (cum ar fi să n-ai încredere în omul care se vâră singur într-o avalanşă şi apoi întreabă dacă ai filmat tot!) şi e loial. Pe cuvânt de cercetaş!

Nu în ultimul rând, tenacitatea lui e probată şi de următorul episod. După ce şi-a rupt spatele în trei locuri, ca urmare a oribilului accident de paraşută din Africa, din 1996, s-a pus problema dacă va mai putea merge vreodată. Doar peste alte 18 luni, ajungea pe Everest, fiind unul dintre cei mai tineri căţărători din istorie, la 23 de ani…

A fost sau n-a fost?

Decor sălbatic, foc şi Bear Grylls. O imagine familiară pentru telespectatorii postului Discovery Channel

În lecţia deschisă de supravieţuire la care am asistat în Anglia, Bear Grylls a demonstrat certe abilităţi de om obişnuit cu greul, chiar cu extremul. E clar că e trecut prin ciur şi dârmon. În plus, are şi cu ce.

Puteţi să intraţi pe nenumărate site-uri de echipamente militare şi să vedeţi cam câte produse îi poartă iniţialele devenite un brand personal – BG. De curiozitate, am răsfoit şi eu Internetul, ca să zic aşa, pentru a vedea cam cât face amnarul cu care am aprins focul în păduricea din Cotswolds. Să tot fie la vreo 80 de lei, la reducere. Cum ar veni, nu-i scump, dar nici ieftin!

Ce nu pot face însă este să pretind că tot ceea ce se întâmplă la televizor e şi adevărat. Or, au existat inclusiv îndoieli la adresa faptului că „supravieţuirile“ lui Bear ar fi strict autentice (printre acuze, că vedeta şi echipa de filmare se mai cazau, între cadre, în paturi confortabile, ori că locurile filmate n-ar fi identice acelora menţionate).

Evadările noii emisiuni

Pentru cei care n-au citit încă grila de toamnă de la Discovery Channel, o informaţie utilitară. Noua serie de aventuri TV 6x60 (şase episoade a câte o oră) ale lui Bear Grylls nu e despre supravieţuirile lui, ci ale altora!

Echipa pur şi simplu a căutat nişte poveşti de succes în presă, a investigat minuţios, dacă nu chiar jurnalistic pe stil vechi, cazurile, i-a găsit şi intervievat pe supravieţuitori. Abia apoi intră în acţiune Bear Grylls. Practic, nu sunt poveştile lui, el doar le reconstruieşte pentru televiziune şi se lasă filmat în condiţii deosebit de dificile (adică atunci când se aruncă într-o avalanşă sau degustă tot soiul de scârboşenii, altele decât unghiile de la picioare, pe care a mărturisit presei prezente la Londra că şi le-ar mânca! Admit că am fost de faţă la discuţie, însă nu m-am prins dacă vorbea serios sau ba!).

În mod evident, dacă protagonistul poveştii reale s-a tăiat la picior în vegetaţie şi apoi a făcut infecţie, n-o să facă şi Grylls, doar de dragul convenţiei! La fel, în măsura în care în anumite zone nu se mai poate filma, sunt căutate altele, asemănătoare în ceea ce priveşte condiţiile climaterice etc.

Eroii lui Grylls

Dar dacă nu Bear e personajul principal în noul serial „Evadare din infern“, atunci cine? Oameni obişnuiţi, dar pe care viaţa i-a adus în situaţii neobişnuite şi care au câştigat.

Să o luăm pe rând, cu menţiunea că fiecare episod al seriei întrepătrunde iţele a câte trei poveşti. Vorbim aşadar despre arheologul mexican Armando Anaya, care excava cu echipa sa ruinele civilizaţiei Maya, când au venit bandiţii, i-au despuiat şi i-au pus să traverseze un râu extrem de periculos. Vine şi rândul omului de ştiinţă englez John Gillatt, care s-a rătăcit în jungla malaysiană.

Mă rog, nu vreau să vă stric plăcerea de a-l urmări pe aventurier la treabă povestindu-vă păţaniile din fiecare episod. Aş adăuga totuşi una în care Bear îşi întâlneşte tizul, un urs brun. În realitate, acest coşmar chiar i s-a întâmplat unui adolescent din California, văzând ursul mult mai aproape decât spera vreodată.

În serial, Bear Grylls dă nişte lecţii deschise la disciplina numită supravieţuire, la care e maestru internaţio­nal, aşa cum le-a dat şi ziariştilor care l-au cunoscut pe teren propriu, în Anglia. Dar tăbăcitul om de acţiune şi de televiziune ar putea să tragă chiar el câteva concluzii din experienţa eroilor din acest serial. Fiecare a făcut nişte erori, nedorite sau provocate, în condiţii extreme: în junglă, în deşertul răscolit de o furtună de nisip, sub avalanşă, pe un râu repede etc. Toţi însă au câştigat, rămânând în viaţă. Dacă şi cât au punctat la diverse materii, cum ar fi hidratare, adăpostire, hrănire sau încălzire, Bear Grylls să îi judece!

Învăţăturile lui Bear Grylls către toată lumea

Nu există scuze bune, cum ar fi: acum nu e momentul; totul e împotriva mea; de ce s-o fac eu, când n-a mai făcut-o nimeni. Pariez că Neil Armstrong, primul om de pe Lună, Sir Edmund Hillary, primul om pe Everest, sau chiar Thomas Edison, care a încercat de mii şi mii de ori să facă becul să ardă, puteau găsi nenumărate scuze. ”

Miliardarul John Paul Getty obişnuia să spună că ar da tot ce deţine pentru o căsătorie fericită. Bine zis! Banii nu pot rezolva chiar totul. De fapt, ca şi succesul, banii tind să amplifice ceea ce e în viaţa ta. Iar dacă trăieşti după valori false, banii nu vor face decât să-ţi înrăutăţească viaţa. ”

A fi curajos înseamnă să îţi confrunţi cele mai mari spaime, să le domini şi să le înfrângi... sau măcar să le domoleşti o vreme. Şi cu cât e mai mare spaima, cu atât eşti mai curajos. Nu uita însă că poţi învăţa să fii curajos numai dacă începi să faci ceea ce te înspăimântă. ”

Oamenii îi plac pe cei care se amuză de ei înşişi. E în natura umană să faci cele mai bune glume pe seama ta. Asta demonstrează tărie de caracter, modestie, eleganţă. Aşa că nu te lua prea tare în serios. Dacă ai alunecat în noroi, ridică-te şi râzi. ”

Spre deosebire de talent, de noroc sau de bani, există totuşi ceva ce ne e repartizat în mod egal. Fiecare primim câte 24 de ore pe zi. Ceea ce ne face inegali este cum petrecem aceste ore. Timpul, practic, este resursa noastră preţioasă. Schimbă modul în care îţi petreci timpul şi-ţi vei schimba viaţa. ”

De luna viitoare, „Bear Grylls: Evadare din infern“

La Elleborough Park ne-am cazat înaintea aventurii cu Bear Grylls. E o fostă casă, renovată şi transformată în hotel de lux, de pe terenul pe care au loc faimoasele curse de cai de la Cheltenham

Emisiunea „Bear Grylls: Evadare din infern“ va fi difuzată pe Discovery Channel în fiecare luni, de la ora 21.00, începând din 7 octombrie. În fiecare episod al acestui program, starul britanic prezintă clipuri incredibile, filmate de oameni obişnuiţi, care au reuşit să scape cu bine din situaţii cu totul neobişnuite. Împreună cu o echipă de experţi din diverse domenii, Bear explică exact cum s-au produs aceste întâmplări inimaginabile.

Acest articol a fost publicat în „Weekend Adevărul“.