FOTO VIDEO Deasupra prăpastiei: cea mai nouă atracţie turistică din Europa, la aproape 4.000 de metri altitudine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compagnie du Mont Blanc inaugurează, sâmbătă, o cabină din sticlă pe vârful Aiguille du Midi, la 3.842 de metri altitudine, în masivul Mont Blanc. "Pas dans le vide/Pas în gol", noua atracţie turistică din Alpi, nu este recomandată celor care au rău de înălţime.

Vârful Aiguille du Midi, unde se află construcţia, oferă o panoramă de 360 de grade asupra Alpilor şi a celor mai înalte vârfuri din Franţa, Italia şi Elveţia. Spre sud se observă vârful Mont Blanc, iar în jos, o prăpastie de peste 1.000 de metri.

Compagnie du Mont Blanc a amplasat o cabină din sticlă pe vârful Aiguille du Midi, din Masivul Mont Blanc, în apropierea localităţii Chamonix. ”Pas dans le vide”, aşa cum a fost denumită atracţia turistică, face parte din planul de reabilitare a centrului pentru vizitatori din zonă.

Accesul se face cu ajutorul unei telecabine, amplasată la cea mai mare altitudine din Europa, care urcă turiştii până la o înălţime de 2.317 metri. Acolo, cei care doresc să continue călătoria schimbă cabina şi urcă aproape vertical, fără piloni de susţinere, până la 3.777 de metri, de unde, până în vârf, se urcă cu liftul.

De pe Aiguille du Midi se observă vârfuri şi mai înalte, ca Dome du Gouter (4.304 metri), Refuge Vallot (4.362 metri), Maudit (4.365 metri), Mont Blanc du Tacul (4.248 metri) şi, bineînţeles, Mont Blanc (4.810 metri).

Un purtător de cuvânt al Compagnie Mont Blanc a declarat că "amatorii de senzaţii tari se vor bucura de această cabină, care este suspendată deasupra prăpastiei". Cabina, la care se ajunge de pe terasă, are trei pereţi, tavanul şi podeaua din sticlă şi oferă o imagine de care nu se bucurau până acum decât alpiniştii.

"«Pas dans le vide» este o premieră din punct de vedere al altitudinii, o premieră din punct de vedere al tehnicii şi materialelor folosite, o premieră din punct de vedere al condiţiilor meteo", a adaugat purtătorul de cuvânt. Pereţii sunt realizaţi din trei straturi de sticlă ranforsată, tratată special pentru rezistenţă şi claritate. "Este o inovaţie în ceea ce priveşte construcţia folosind sticlă şi oţel. Poate rezista la amplitudini termice de 60 de grade Celsius şi la vânt de peste 220 de km/h", spun şi constructorii.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!