FOTO Turnul Eiffel a împlinit 125 de ani. Povestea monumentului detestat de „ai lui“ şi iubit de restul lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi francezii l-au considerat hidos încă din momentul „naşterii“, astăzi este unul din principalele puncte de atracţie ale Parisului şi unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din lume. Turnul Eiffel, un simbol al Franţei, împlineşte astăzi venerabila „vârstă” de 125 de ani.

Povestea faimoasei construcţii de oţel poate fi considerată o adevărată epopee. Turnul Eiffel a ajuns să fie elementul reprezentativ al Franţei în urma câştigării unui concurs de arhitectură lansat cu prilejul Expozitiei Universale din 1889.


La acest concurs au fost înscrise 107 proiecte, iar câştigătorul a fost cel prezentat de Gustave Eiffel (antreprenor), Maurice Koechlin, Emile Nouguier (ingineri) şi Stephen Sauvestre (arhitect). 

Astfel, la data de 26 ianuarie 1887, s-a început săparea fundaţiilor pentru turnul de metal înalt de 324 de metri care avea să intre în istorie. Timp de cinci luni, muncitorii au săpat fundaţiile, folosindu-se doar de lopată. După isprăvirea fundaţiei şi fixarea celor patru picioare ale turnului, construcţia a început să se înalţe văzând cu ochii. Monumentul de seamă al francezilor a fost inaugurat la data de 31 martie 1889, zi în care Gustave Eiffel a urcat cele 1710 trepte ale turnului şi a pus în vârf drapelul Franţei.

   

Una din schemele turnului FOTO descopera.ro

Deşi Turnul Eiffel este foarte admirat astăzi, în urmă cu o sută de ani această minune arhitecturală a iscat numeroase controverse în rândul contemporanilor săi. A fost lăudat şi apreciat de unii, dar a fost pus la zid de majoritate. Un grup mare de artişti, printre care Charles Garnier (arhitectul Operei din Paris) şi fiul lui Alexandre Dumas, au publicat o scrisoare deschisă în ziarul Le Temps, pe 14 februarie 1887, şi au protestat contra turnului, pe care în considerau hidos, adăugând că acesta „desfigurează Parisul”.

Venim, scriitori, pictori, sculptori, arhitecţi, amatori pasionaţi de frumuseţea până acum intactă a Parisului, să protestăm din toate puterile, cu toată indignarea, în numele gustului francez (…), în numele artei şi al istoriei franceze ameninţate, împotriva ridicării, în inima capitalei noastre, a inutilului şi monstruosului Turn Eiffel, îşi începeau ei, indignaţi, scrisoarea.

Aceştia îşi continuau petiţia prin a vorbi despre frumuseţea arhitecturală a Parisului şi prin a batjocori creatorii turnului şi munca acestora, folosind cuvinte precum „profanare”, „dezonoare”, „oroare”, „barbar”, odioasa coloană de tablă” etc. Scrisoarea se încheie cu apelul de a apăra Parisul împotriva "devastărilor administrative şi a vandalismului întreprinderilor industriale".
 


Turnul Eiffel, la începuturile sale FOTO descopera.ro

Veţi susţine oare că piramidele au izbit atat de mult imaginaţia oamenilor datorită valorii lor artistice? Până la urmă, ce altceva sunt, decât nişte dealuri artificiale? Şi totuşi, care vizitator rămâne rece în prezenţa lor? Cine nu s-a întors de acolo plin de o a admiraţie căreia nu i-a putut rezista? Şi care e sursa acestei admiraţii, dacă nu imensitatea efortului şi mareţia rezultatului? Şi pentru care motiv ceea ce e demn de admiraţie în Egipt ar deveni hidos şi ridicol la Paris? Caut să aflu şi mărturisesc că nu-mi dau seama, răspundea Eiffel, tot printr-o scrisoare deschisă.  


Inginerul Alexandre Gustave Eiffel (1832-1923), „tatăl” turnului Eiffel FOTO descoperă.ro
 

Turnul Eiffel, început şi întreţinut de români


Românii fac parte din istoria turnului Eiffel. Astfel, în anul 2009, o echipă de 19 alpinişti utilitari români au participat la lucrările de recondiţionare destinate construcţiei. Nu numai aspectul actual depinde de mâinile unor profesionişti români, ci însăşi existenţa edificiului. Structura metalică a Turnului Eiffel este realizată la Reşiţa, iar oţelul provine din furnalul de la Govăşdia din localitatea Ghelari, judeţul Hunedoara.

Tot un român, inginerul Gheorghe Pănculescu, a inventat un sistem de îmbinare a traverselor de cale ferată care a făcut posibilă ca această structură metalică uriaşă să stea în picioare. Gustave Eiffel i-a făcut o vizită inginerului român, la Vălenii de Munte, unde au vorbit despre înălţarea, unui turn ieşit din comun, la Paris, cu ocazia Expoziţiei Universale din 1889. Pentru construirea turnului, Gustave Eiffel a utilizat tehnica inventată de Pănculescu, folosind subansambluri metalice confecţionate la sol şi asamblate progresiv, pe măsura înălţării construcţiei.

                                                                                                                                                                       Gheorghe Pănculescu FOTO romaniamare.ning.com
                                                                          
În ciuda controverselor, Turnul Eiffel este una din principalele atracţii turistice ale Parisului şi primeşte, anual, în jur de 6 milioane de vizitatori, ajungând, până în momentul de faţă, să fie vizitat de peste 200.000.000 de persoane. Veniturile generate de turismul la turnul Eiffel sunt de ordinul milioanelor de euro, preţul biletelor variând între 3 şi 15 euro, în funcţie de vârsta vizitatorului, folosirea liftului sau a scărilor, şi reducerile pentru persoanele cu dizabilităţi sau copii. Şi astăzi, francezii nu s-au lăsat pe deplin convinşi de „farmecul“ turnului, mulţi dintre ei considerându-l un kitsch, mai ales în preajma Sărbătorilor de iarnă, când este îmbodobit cu beculeţe.  



Citeşte şi: 

FOTO Minune arhitecturală: Aeroportul Changi din Singapore, pe primul loc în lume

Prinţul Charles ne laudă iar: „Românii? Am putea învăţa câte ceva de la ei“

Destinaţii de vacanţă perfecte pentru femei

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”