FOTO „România prin ochii românilor”, o campanie marca „The Guardian”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satul Holbav, lângă Braşov, unul dintre locurile care spun România. FOTO  Ioan Chiriac/The Guardian

Pentru că discuţiile privind „invazia românilor” i-a plictisit până şi pe englezi, cotidianul britanic „The Guardian” a vrut să arate o altă faţă a românilor şi a României. Aşa că i-a rugat pe aceştia să-şi prezinte punctul lor de vedere asupra ţării lor, prin fotografii. „Fotografiile au fost diverse şi intrigante”, a conchis cotidianul.

„Vrem să ne spui de ce iubeşti să fii român şi de ce n-ai vrea să pleci niciodată din ţara ta, de asemenea, dacă plănuieşti să vii în Marea Britanie, spune-ne ce-ţi va lipsi cel mai mult. Dacă ai parte zilnic de provocări care te fac să vrei să pleci, am vrea să ştim şi aceste lucruri”, scrie în introducerea secţiunii „What is Romania like? (Cum este România?)”. 

Întrebarea nu a rămas fără răspuns, de vreme ce mii de români de pretutindeni au început să posteze imagini din ţara lor natală. Bucureştiul noaptea, oala de sarmale, culorile toamnei într-una din pădurile României, galerii neconvenţionale de artă, iarna în Braşov, malul mării Negre la apus sau farfuriile de Horezu au fost doar câteva dintre cadrele care spun România. 

Mai mult ca oricând, frumuseţea României, transmisă prin peisaje, momente, oameni sau mâncăruri, a devenit un argument împotriva acuzaţiilor nefondate asupra unui întreg popor.

Partidă de şah în parc. FOTO Anca Popinciuc/The Guardian

Cimitirul vesel de la Săpânţa. FOTO tomastoica/The Guardian

Stână de oi din apropierea Buzăului. FOTO Auraş Mihaiu/The Guardian

„Esenţele tari se ţin în sticluţe mici”. Adolescent bucureştean. FOTO Corina Constantinescu/The Guardian

Piaţa Unirii, Timişoara. FOTO locsei/The Guardian

Pescar din Delta Dunării. FOTO Vlad Iosif/The Guardian

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa