FOTO Bisericile rupestre din Etiopia, despre care locuitorii cred că au fost construite de îngeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În localitatea etiopiană Lalibela, existenţa lui Dumnezeu nu este pusă la îndoială câtuşi de puţin – ba, mai mult, este dovedită de localnici. Sărăcia şi foametea nu par să fi zdruncinat câtuşi de puţin credinţa oamenilor, nici în secolele trecute şi nici astăzi. Etiopienii cred în Dumnezeu, iar mărturie stau bisericile medievale rupestre din oraşul Lalibela, spun ei.

Peisajul montan din Lalibela este împresurat cu 11 structuri monolitice, care merg 40-50 de metri în pământ, pe care sunt încrustate ferestre în formă de cruce pentru a lăsa lumina soarelui să pătrundă în interior.

Îngerii la lucru manual

Există câteva teorii cu privire la apariţia acestor lăcaşuri de cult unice – unii cred că au fost sculptate de Cavalerii Templieri, creştini cruciaţi care în secolul al XIII-lea, atunci când au fost ridicate bisiericile din Etiopia, se aflau la apogeul puterii lor. Nu există însă, nicio dovadă clară şi sigură că ei ar fi fost implicaţi. Iar cea mai populară ipoteză – fiind şi cea propagată de micul muzeu din apropiere de intrarea în biserici – este că bisericile rupestre au fost cioplite la comanda regelui Lalibela, împăratul Etiopiei de la sfârşitul secolului al XII-lea şi la începutul secolului al XIII-lea, despre care se spune că ar fi vizitat Ierusalimul chiar în anul 1187, înainte ca Cetatea Sfântă să cadă pradă musulmanilor conduşi de sultanul Saladin. Întors acasă, regele Lalibela ar fi construit aceste biserici în zona etiopiană a râului Iordan, cu intenţia de a-i primi pe creştini în „Noul Ierusalim“. Însă nici această teorie nu este susţinută prea temeinic de muzeul din Lalibela – singura dovadă concretă fiind o teslă subţirică despre care se crede că ar fi fost folosită de muncitorii regelui pentru a ciopli bisericile în pământ.

În schimb, miile de credincioşi care participă zilnic la slujbele care se ţin în cele 11 biserici acceptă o explicaţie mai mult divină decât pământeană: anume că regele Lalibela a fost ajutat de o mulţime de îngeri şi au ridicat cele 11 structuri monolitice într-o singură noapte.

Umbrele

Din depărtare, singurele semne ale existenţei acestor biserici rupestre sunt şirurile de oameni care intră şi ies printre crăpături. Vizitele trebuie să fie programate pentru momentele în care credincioşii se retrag de la slujbe, cu grijă de a găsi călăuze pentru a îndruma călătorul prin canalele abrupte care duc în jos, spre intrările în biserici. Dar chiar şi în pauzele dintre slujbe, aceste biserici nu se golesc niciodată. Credincioşii mai în vârstă preferă să rămână în preajmă pentru următoarea slujbă decât să meargă pe drumul anevoios spre suprafaţă.

Foto: Un preot stă la intrarea în Biete Gabriel-Rufael, Lalibela; Sursa: robertharding.com

În biserica Biete Golgotha Mikael se spune că a fost înmormântat regele Lalibela, astfel că e una dintre cele mai aglomerate edificii monolitice din zonă. Însă cea mai impresionantă biserică din acest complex este Biete Giyorgis, mai îndepărtată de zona de intrare, care are formă de cruce, fiind îngropată în roca uşor înclinată. Deasupra, pe acoperiş, este gravată o cruce coptă ce poate fi observată numai de la suprafaţă. Pereţii bisericii, care merg până la 50 de metri în pământ, au căpătat o tentă de bronz de-a lungul secolelor.

Foto: Biete Giyorgis, cea mai impresionantă construcţie din complexul rupestru din Lalibela, Etiopia; Sursa: Wikimedia

Patrimoniu UNESCO din 1978

Nu toate bisericile din complex au rezistat atât de bine scurgerii timpului – de pildă, Biete Medhane Alem, considerată cea mai mare biserică monolitică din lume, este ferită de elementele naturii de o placă de tablă, condiţionată de UNESCO, pentru a încetini eroziunea; iar zidurile bisericii Biete Abba Libanos prezintă câteva fisuri destul de grave.

Foto: Biete Medhane Alem, cea mai mare biserica monolitică din lume; Sursa: Wikimedia

Bisericile din Lalibela au fost înscrise în patrimoniul mondial UNESCO în anul 1978, însă abia prin 2014 au început programele turistice susţinute de guvernul etiopian pentru a atrage cât mai mulţi vizitatori. Biletele de intrare în complexul rupestru costă în jur de 50 de dolari.

Foto: Biete Abba Libanos; Sursa: Wikimedia

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort