FORBES. Descoperă secretele Art-Deco ale Londrei, pe care le ştiu doar cunoscătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Strălucirea și stilul anilor '20 nu supravieţuiesc doar în albumele de artă. Le poți trăi pe viu la Londra, dacă ştii exact unde să le cauţi. 

Prima dată când m-am simţit ca într-un film de Metro Goldwyn Mayer de început de secol XX, mă aflam într-o prăvălie de lux de lângă Champs Élysées, cu un nume parcă predestinat: „Le Roi Fou" (Regele Nebun). Am petrecut o oră pe un fotoliu cu spătar rotunjit, la lumina unei lămpi Lalique, prinzând, în treacăt, frânturi din conversaţia unui cuplu de francezi care negociau o piesă de mobilier din mahon lucios din 1930, comparabilă ca preţ cu un apartament din 2010 într-un cartier rezidenţial din Bucureşti. (Până la urmă s-au oprit asupra unei măsuţe care costa doar cât un apartament într-un bloc de la noi din anii '70!).

Cu adevărat „fou", dar nu „trop" pen­­­tru rafinaţii adoratori ai liniilor curbe, formelor geometrice şi ai spiritului ludic care au consacrat Art Deco până în zilele noastre. De la momentul Champs Élysées, lumea Art Deco, o stare de spirit născută în epoca luxului opulent, a elegantelor mașini negre şi a jazzului, m-a fascinat şi m-a intrigat deopotrivă. Şi, pentru că orice pasiune se alimentează prin descoperirea de „comori" ascunse, mi-am propus, de-a lungul vremii, „cartografierea" Londrei Art Deco, cea ascunsă dincolo de șirurile cuminți de străduțe albe și cărămizii tipic britanice. Cu harta într-o mână, o broșură de artă în cealaltă şi spirit de aventură, chiar şi ploioasa Londră se poate transforma, subit, într-un decor luminos de film Metro Goldwyn Mayer.

CINEMATOGRAFUL CARLTON

Curentul Art Deco se suprapune fidel perioadei de glorie a spectacolului în toate formele sale, când mersul la cinematograf reprezenta o plăcere savurată în familie. Vechiul cinema Carlton, de pe Essex Road (staţia Highbury and Islington de pe Victoria Line) a fost creat în anii '30, cu motive Art Deco în stil egiptean dar a ajuns să-şi trăiască bătrâneţile ca un centru de Bingo. Chiar şi aşa, clădirea, bine întreţinută, este o lecţie de exotism din altă epocă.

HOTELUL CLARIDGE'S

Este unul din marile hoteluri londoneze de cinci stele construite în anii '20-'30, care a strâns în sălile sale largi crema stilului Art Deco: candelabre din sticlă, o intrare din fier forjat cu motive geometrice (şi parchet asemenea), lămpi Lalique, gravuri pe lemn lăcuit şi oglinzi cu motive geometrice. Dacă pentru o cameră la Claridge's trebuie să scoţi din buzunar chiar şi 1.000 de lire sterline pe noapte, o după-amiază în ceainăria retro de la parter nu te costă mai mult de zece lire şi reprezintă o spectaculoasă lecţie de artă. Hotelul se află pe Brook Street, în apropierea staţiei Bond Street, Central Line.

HOTELUL PARK LANE (1927)

Semnat de arhitecţii Kenneth Anns şi Henry Tanner, hotelul situat în apropierea staţiei de metrou Green Park şi la niciun kilometru de Buckingham Palace este fără îndoială, „Mecca" Art Deco a Londrei. Deşi exteriorul nu impresionează, interioarele abundă în picturi murale, scări cu balustrade din fier forjat iluminate cu lămpi din acelaşi material, tapet şi covoare tipice epocii şi pereţi acoperiţi cu gravuri.

PUBLIC BROADCASTING HOUSE

Radiodifuziunea britanică domină Portland Place, la câţiva paşi de Oxford Circus, şi este un bastion al Art Deco în inima Londrei: formă rotundă, sculpturi în piatră cu motive geometrice şi solare, plus un foaier cu picturi murale şi pardoseli tipice curentului Art Deco.

CARTIERUL GENERAL AL METROULUI

În 1929 era cea mai înaltă clădire din Londra şi Kilometrul Zero al celebrului metrou britanic. Sculpturile în piatră ale lui Henry Moore, „Day" și „Night", care decorează clădirea, au fost considerate, la vremea respectivă, nişte obscenităţi, artistul fiind silit să opereze modificări, mai precis să elimine câțiva centimetri din părțile anatomice ale personajelor sculptate în costumul lui Adam.

SEDIUL MI6

Cartierul general al agenţilor secreţi britanici, MI6, seamănă cu o clădire din bucăţi de Lego şi este produsul „celei de-a doua reveniri" a stilului Art Deco în anii '90. Aşezată pe malul Tamisei, lângă Vauxhall Bridge (corespunzător staţiei de metrou Vauxhall de pe Victoria Line), clădirea respectă întrutotul simetria şi detaliile elaborate ale stilului Art Deco.

CENTRALA BATTERSEA

Aflată în apropierea sediului MI6, lângă Vauxhall Bridge, Battersea avea, pe vremuri, un scop prea puţin artistic: încălzirea ploioasei capitale britanice. Exteriorul, cu o arhitectură Art Deco în nuanțe futuriste, atrage atenţia trecătorilor, însă puțini au curiozitatea să-i afle istoria și tainele. Acum dezafectată, centrala ar merita o soartă mai bună, măcar de dragul renumitelor desene Art Deco şi a marmurei cu motive geometrice din camera de control, care nu au mai văzut lumina zilei de aproape un secol.

Citiţi mai multe despre tainele Art-Deco ale capitalei Marii Britanii şi cotloanele ascunse de ochii turiştilor în numărul 40 al revistei Forbes România.