Experienţe turistice pe care toată lumea ar trebui să le trăiască până la vârsta de 30 de ani FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oraşul de piatră din Iordania nu trebuie să lipsească de pe lista destinaţiilor turistice FOTOGRAFII 123RF

Un safari în Africa, scufundări în Laguna Albastră din Islanda şi o plimbare de-a lungul Marelui Zid Chinezesc se numără printre experienţele de călătorie pe care orice om ar trebui să le trăiască de preferat la vârsta de 30 de ani.

Site-ul publicaţiei „Huffington Post“ a întocmit o listă a destinaţiilor turistice de vis pe care nu ar trebui să le rataţi până la vârsta de 30 de ani şi care vă asigură mixul perfect de experienţe pline de aventură, autenticitate şi relaxare. Sigur că acestea pot fi făcute înainte sau după acest prag de vârstă, însă dacă amânaţi foarte mult s-ar putea să apară alte priorităţi financiare, printre care căsătoria, întemeierea unei familii, rate la bancă. 

Mergi într-un safari în Africa

Scapă de monotonia de la birou în căutarea „The Big Five“ (lei, elefanţi, bivoli, leoparzi şi rinoceri) în minunatul  Parc Naţional Krunger din Africa de Sud. Îţi sugerăm să nu te grăbeşti şi să foloseşti economiile pentru a vizita Lion Sands Game Reserve. Nu trebuie să treci cu vederea nici casele din copaci, care oferă o privelişte superbă.

Priveşte apusul de soare din Santorini, Grecia

Nu ai nevoie de o ocazie romantică pentru a vizita insulele greceşti, dar apusurile legendare de soare din Santorini  sunt exact elementele cheie de care o lună de miere de vis sau o aniversare are nevoie. Poţi să te gândeşti din timp să rezervi o masă la La Maison, un restaurant situat pe faleză în micul orăşel Imerovigli,  unde te poţi bucura de paleta de culori a cerului care se reflectă pe clădirile albe din Oia, toate acestea în timp ce savurezi vinul local.

Petrece un weekend în ţara vinurilor, California

Cum sună un weekend plin de degustări de vin, cine proaspete ca la ţară, apusuri pitoreşti şi încă nişte vin? În funcţie de preferinţe, poţi opta fie pentru o plimbare romantică cu balonul cu aer, fie poţi să mergi împreuna cu prietenii într-un tur ghidat cu bicicleta în Valea Napa. Dacă este prima dată când ajungi în California ar trebui neapărat să vizitezi una dintre unităţile franceze faimoase  ale bucătarului Thomas Keller, cunoscută sub numele de French Laundry, sau cea de lângă, Bouchon bistro. 

Campează în Moab, Utah

A fi una cu natura nu înseamnă neapărat să dormi la propriu în natură.  Resortul Moab Under Canvas oferă corturi safari de lux, ce includ paturi matrimoniale şi sobe pe lemne, şi se află doar la câteva minute de intrarea în Parcul Naţional Arches. Unde altundeva te-ai putea trezi în mijlocul deşertului  cu un paradis de roci roşii pe fundal şi cu un covor sub picioare?

Fii ciudat în Austin!

Acest loc din Texas are un ADN propriu- camioane cu mâncare delicioasă, o scenă de concerte uimitoare şi o atmosferă relaxantă. Cu toate că merită vizitat în orice weekend pentru a practica kayak-ul pe lacul Lady Bird şi pentru a încerca cel mai bun grătar din lume, oraşul prinde viaţă în adevăratul sens al cuvântului în timpul festivalurilor precum Austin City Limits şi South by Southwest.

Fă o scufundare în Laguna Albastră din Islanda

Islanda ar trebui să nu lipsească de pe lista ta de vacanţă din mai multe motive, printre care amintim aurora boreală, maiestoasele sale fiorduri şi gheizere şi mâncarea tradiţională din Reykjavik. Dacă nu eşti convins încă, cea mai uimitoare privelişte dintre toate poate fi aburul care se ridică din legendara Lagună Albastră,  o fântână a tinereţii încălzită natural la 100 de grade datorită apelor sale turquoise, bogate în minerale.

Fă o plimbare de-a lungul Marelui Zid Chinezesc

Îţi sugerăm să vizitezi uluitorul obiectiv turistic şi cea mai mare construcţie făcută de om din Matianyu. Deşi nu este cea mai apropiată întindere faţă de Marele Zid din Beijing, este mult mai puţin vizitată şi se mândreşte cu o telecabină care te duce până în vârf, de unde poţi contempla ingeniozitatea Imperiului Chinezesc.  Între turnurile 5 şi 6 vei găsi un tobogan neaşteptat de rapid şi distractiv care îţi poate uşura drumul spre intrare.

Relaxează-te într-una dintre colibele plutitoare din Bora Bora

Dacă ai visat mereu să dormi îmtr-o colibă plutitoare nu trebuie să stai mult pe gânduri până să adaugi pe lista ta de vacanţă acest paradis francez polinezian. Vă sugerăm să optaţi pentru un bungalou la Four Seasons şi o cină la apus de soare la Bloody Mary`s, ambele populare pentru celebrităţile care le frecventează şi pentru priveliştile incredibile.

Trăieşte fanteziile „Indiana Jones“ în Petra, Iordania

Intră în acest „oraş trandafiriu care are jumătate din vârsta timpului“, aşa era descris oraşul din piatră de către poetul John Burgon. Pătrunde într-o altă lume făcând un tur al oraşului la lumina lumânărilor. Aici poţi asculta poveştile de groază spuse de ghizii locali şi să serveşti ceai, în timp ce în surdină se aude muzica beduină.

Contemplează stelele din Big Island, Hawaii

Nu trebuie să fii specialist în astrologie pentru a aprecia cerul eteric de noapte din vârful Mauna Kea.  Drumul către vârf se parcurge încet şi este însoţit de vânt – cel mai bine ajungi acolo cu o maşină de teren şi trebuie să te îmbraci bine –, dar efortul merită deoarece poţi să ai parte de un picnic spectaculos la apus. La poalele dealului se află centrul de vizitatori unde stau la dispoziţia ta voluntari care te vor ajuta să vezi prin telescoape Calea Lactee, Steaua Nordului şi multe altele.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”