Disneyland Paris a pierdut un milion de vizitatori în 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parcul de distracţii Disneyland din Paris, prima destinaţie turistică privată din Europa, a pierdut anul acesta peste un milion de vizitatori, din cauza crizei care a afectat veniturile consumatorilor, a anunţat, joi, dezvoltatorul parcului.

După ce, în 2012, s-a înregistrat un număr record de vizitatori, în urma festivităţilor organizate cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la deschiderea Disneyland Paris, anul acesta, numărul de turişti a scăzut până la 14,9 milioane, cifră înregistrată până la sfârşitul lunii septembrie.

Cifra de afaceri a companiei Euro Disney, care exploatează parcul de distracţii amplasat lângă Paris, în Marne-la-Vallée, a scăzut, prin urmare, cu 1,1%, ajungând la 1,31 miliarde de euro.

Pe de altă parte, Euro Disney şi-a redus pierderea netă cu 25%, dar numai datorită refinanţării datoriilor, acordată de compania mamă, Walt Disney Company. "Anul 2013 a fost dificil pentru industria turismului şi a distracţiilor din Europa", a precizat directorul general al Euro Disney, Philippe Gas. 

Gradul de frecventare a celor două parcuri tematice Disneyland şi Walt Disney Studio a scăzut cu 7%, iar gradul de ocupare a hotelurilor s-a redus cu 4,7%, ajungând la 79,3%.Reducerea gradului de frecventare este mai ales o consecinţă a scăderii numărului de vizitatori francezi (600.000), în special din zonele învecinate, dar şi spanioli şi italieni. Numărul cel mai mare de vizitatori străini a provenit din Marea Britanie, aceştia reprezentând 14% din totalul clienţilor, după francezi (51%) şi germani.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică