Destinația de vis din Europa unde turiștii riscă amenzi de până la 2.500 de euro dacă încalcă regulile

0
Publicat:

Autoritățile Parcului Național Cinque Terre din Italia anunță măsuri mai stricte pentru turiștii care aleg să parcurgă celebrele trasee de coastă, în special în perioada Paștelui și a sezonului de primăvară-vară.

Cinque Terre. FOTO: Getty Images

Printre noile reguli se numără introducerea unui sens unic pe segmentele aglomerate, sancțiuni pentru echipamentul necorespunzător și accesul limitat pe popularul traseu Via dell’Amore, scrie Euronews.

Accesul în parc este permis doar pe baza Cinque Terre Trekking Card, care costă 7,50 euro pe zi sau 15 euro în zilele de vârf.

De asemenea, turiștii trebuie să poarte echipament adecvat, fiind interziși încă din 2019 șlapii sau pantofii cu talpă netedă. În 2025 vor avea loc controale mai riguroase, iar cei care încalcă regulile riscă amenzi între 50 și 2.500 de euro.

Via dell’Amore, acces limitat prin rezervare

După mai bine de un deceniu de la închiderea cauzată de o alunecare de teren, Via dell’Amore – „Drumul Iubirii” – a fost redeschis în 2024. Pentru a evita supraaglomerarea, autoritățile au impus un număr maxim de 400 de vizitatori pe oră, cu acces pe bază de rezervare.

Biletul costă 12,50 euro și include Cinque Terre Trekking Card și accesul la Castelul din Riomaggiore.

Alternative spectaculoase și mai puțin aglomerate

Autoritățile încurajează turiștii să exploreze și celelalte trasee din parc, mai puțin circulate, dar la fel de spectaculoase. Rețeaua de drumeții din Cinque Terre cuprinde peste 130 km de poteci, de la țărmul mării până pe crestele munților.

„Este o rețea vastă și panoramică, ce oferă alternative valoroase pentru cei care vor să evite aglomerația”, au transmis reprezentanții parcului.

Trasee în sens unic în zilele de vârf

Pentru a gestiona mai eficient fluxul mare de vizitatori și pentru a proteja infrastructura naturală, traseul Sentiero Verde Azzurro – care leagă satele Monterosso, Vernazza, Corniglia, Manarola și Riomaggiore – va fi parțial cu sens unic în cele mai aglomerate zile din aprilie, mai și iunie.

Segmentul dintre Monterosso și Vernazza va putea fi parcurs doar dinspre Monterosso către Vernazza, între orele 09:00 și 14:00, în următoarele zile: 19–21 și 25–27 aprilie; 1, 29 și 31 mai; 1–2 iunie.

„Măsura, testată deja cu succes, are ca scop reducerea aglomerației, evitarea intersecțiilor periculoase și protejarea zidurilor tradiționale de piatră uscată, care însoțesc traseul”, transmit oficialii parcului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală