Cele mai spectaculoase şi cele mai sinistre destinaţii turistice subterane din întreaga lume: un loc din România este în top

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Catacombele din Paris adăpostesc osemintele a 6 milioane de oameni/Imagini Getty Images

De la buncăre din timpul războiului la vechi mine de sare şi catacombe care adăpostesc scheletele a milioane de oameni, subteranele din întreaga lume adăpostesc numeroase atracţii turistice spectaculoase sau de-a dreptul macabre.

Publicaţia Daily Mail prezintă câteva destinaţii turistice inedite din întreaga lume, aflate în subterane. Sunt locuri unde puţini turişti se aventurează, dar cei care aleg să facă asta nu vor fi dezamăgiţi.

Cel mai spectaculos şi macabru subteran îl reprezintă catacombele Parisului, unde sunt păstrate scheletele a 6 milioane de oameni. Catacombele acoperă peste 300 de kilometri în total, dar numai o mică secţiune este deschisă pentru turişti şi poate fi vizitată. Aici au fost mutate osemintele a peste 6 milioane de oameni, în perioada 1785-1860, când cimitirele Parisului erau pline şi mai exista loc pentru alte morminte noi.

Catacombele sunt o reţea de tuneluri subterane, înguste şi întunecoase, care îi vor plimba pe turişti de-a lungul istoriei Parisului. În aceste tuneluri sunt expuse cranii şi oase, iar locul este o destinaţie turistică foarte căutată mai ales de Halloween.

Mina de sare Llechwedd din Blaenau Ffestiniog, Ţara Galilor, găzduieşte cel mai mare parc cu trambuline din lume, Bounce Below. Fiecare trambulină stă deasupra unui hău imens, un loc interzis pentru cei care au frică de înălţime. Cele trei trambuline uriaşe sunt legate între ele prin tuneluri de plasă.

Şi mina de sare de la Turda este inclusă în lista destinaţiilor subterane spectaculoase. În Evul Mediul era un loc important de exploatarea a sării în scop medicinal, dar acum este un important obiectiv turistic.

Vizitatorii vor beneficia de efectul terapeutic al salinei, în timp ce se pot relaxa plimbându-se cu barca pe lacul subteran sau urcând în roata uriaşă. Turiştii găsesc aici şi facilităţi pentru mini golf, bowling, dar şi un amfiteatru unde pot fi organizate spectacole.

Tunelurile Chi Tunnels din Vietnam sunt celebre pentru dimensiunile lor extrem de reduse, intrarea find practic o simplă gaură care permite coborârea sau urcarea unui singur om. Chiar dacă accesul este foarte dificil, în interior există adevărate orăşele subterane, care au bucătării, fabrici şi spitale.

În aceste tuneluri se ascundeau trupele de gherillă Viet Cong, în timpul războiului dintre Statele Unite şi Vietnam. Reţeaua de tuneluri se întinde pe aproximativ 320 de kilometri şi se află destul de aproape de oraşul Ho Chi Minh. Intrările extrem de înguste, care erau acoperite cu frunze de palmier, au fost acum lărgite puţin, pentru a permite accesul mai uşor al turiştilor.

Camerele buncăr din Londra au fost perfect păstrate din timpul celui de Al Doilea Război Mondial. În tunelurile subterane de aici se adăposteau politicienii cabinetului Churchill, care discutau strategii de luptă.

Complexul subteran a fost folosit în perioada 1940-1945 şi se întinde pe 3.000 de metri pătraţi. Churchill dormeau uneori aici, atunci când consilierii îi sfătuiau că este prea periculos să stea în reşedinţa lui de la suprafaţă. Alături de el erau soţia lui şi prietenii apropiaţi.

Câteva camere de aici au păstrat intactă atmosfera de atunci şi obiectele folosite de liderul britanic: hărţi de război şi scaunele folosite la masa de dezbateri.

În Coober Pedy din sudul Australiei locuiesc 3.500 de persoane, care stau în peşteri, dar se bucură de toate facilităţile unei locuinţe moderne. Oraşul subteran are muzee, biserici, hoteluri, restaurante şi un bar. Principala sursă de venit a locuitorilor de aici este exportul de opal, care este printre cele mai bune din lume.

Turiştii se pot caza în acest oraş minier subteran, unde există toate facilităţile moderne, inclusiv televizor şi bucătării modern utilate.

Catedrala de sare din Columbia este unul dintre cele mai spectaculoase locuri subterane din lume. Construită la 170 metri sub pământ, în mina de sare din Nemocon, Cundinamarca, această catedrală are o vechime de aproximativ 500 de ani. Este o importantă destinaţie turistică şi în fiecare duminică vin la slujbă aproximativ 3.000 de persoane. Catedrala este decorată cu sculpturi de sare şi cu un crucifix uriaş, de aproape 5 metri.

Mina de sare Wieliczka este o populară atracţie turistică din Polonia. Reţeau de tuneluri subterane este foarte mare, iar aici se află de asemenea un centru de tratament pentru cei care suferă de astm. Aerul din interior este foarte curat, nu are alergeni şi nici nu este poluat. Turiştii care vin aici au la dispoziţie o capelă, o sală de bal, dar şi un restaurant şi câteva magazine. Tot aici se organizează spectacole de sunet şi lumină pe muzica lui Chopin.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova