Care este destinaţia de top recomandată de CNN pentru călătoriile de vară şi de ce

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform CNN, Tel Aviv este cea mai potrivită destinaţie pentru călătoriile la începutul verii. Temperaturile favorabile, costurile vacanţelor cu mult sub nivelul altor ţări aflate în plin sezon turistic, plajele de calitate superioară şi activităţile disponibile sunt doar câteva dintre motivele acestei reuşite.

Potrivit CNN, primăvara şi toamna sunt sezoanele accesibile pentru a vizita Tel Aviv. Vara, deşi este sezonul de vârf, rămâne cea mai populară perioadă a anului din punct de vedere turistic, deoarece majoritatea europenilor optează pentru coasta Mării Mediterane a Israelului.

Pe lângă plaje şi coasta Mării Mediterane, un alt motiv pentru a alege Tel Aviv este valoarea istorică semnificativă şi patrimoniul cultural abundent al acestui oraş. Una dintre atracţiile sale turistice majore este Oraşul Alb, care face parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO din 2003. CNN recomandă explorarea oraşului, vizitatorii putând admira peste 4.000 de clădiri construite în stilul Bauhaus. Recomandările includ şi Casa Bialik, fosta casă a poetului naţional Hayyim Nahman Bialik, transformată în prezent într-un muzeu. 

Pentru activităti mai relaxante, cum ar fi cumpărăturile şi degustarea alimentelor locale, piaţa Jaffa şi piaţa Carmel sunt locurile preferate de turişti şi localnici deopotrivă.

Temperaturile variază între 20 şi 27 grade Celsius, iar printre cele mai populare plaje CNN listează: plaja Bograshov pentru distracţie şi plaja Mezizim pentru relaxare.

Despre Israel ca destinaţie de vacantă pentru turiştii români

Israelul este o destinaţie importantă de călătorie pentru turiştii români, apreciată pentru pelerinajele organizate aici. Începând cu anul 2017, Ministerul Turismului din Israel şi-a concentrat eforturile pe promovarea oraşelor Tel Aviv şi Ierusalim ca două destinaţii de city break într-o singură vacanţă, oferind experienţe multiculturale, o viată de noapte intensă, delicii gastronomice şi posibilităţi pentru turismul de aventură. Peste 60 de zboruri săptămânale leagă acum Tel Aviv şi Eilat de principalele aeroporturi din România - Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi şi Sibiu (din luna iulie, 2018). 2018 comparativ cu 2016 a înregistrat o creştere cu 152% a turiştilor români, iar perspectivele rămân extrem de pozitive şi pentru anul 2018.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online