Cafeaua noastră cea de toate zilele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa accesoriilor e atât de variată încât consumatorii ar putea bea fiecare cafea din viaţa lor într-un „decor“ nou mereu. 2,3 kilograme de cafea în fiecare an. Atât bea în medie un român, potrivit unor date statistice publicate recent, citate de agenţia de presă Mediafax.

Cifra plasează România pe locul pe locul 49 în clasamentul mondial al consumatorilor acestei băuturi. Spre comparaţie, bulgarii beau 2,9 kg pe cap de locuitor anual, iar în ţările nordice se consumă de câteva ori mai multă cafea: 9 kg în Islanda, 9,9 kg în Norvegia, 12 kg în Finlanda. 

Unii nu au nicio problemă s-o bea din orice ceaşcă, alţii ţin morţiş să-şi înceapă dimineaţa bând mereu cafeaua din cana preferată. Savoarea cafelei nu stă nici pe departe în cifre. Ci în ritual. Că o preferi făcută la ibric, la filtru sau la vreun aparat inovator, băută de unul singur, pe balcon, sau în compania prietenilor, la un bistrou din oraş, cafeaua e menită să te trezească, dar şi să-ţi meargă la suflet.

Pe cât de vechi este ritualul cafelei, pe atât de mult au exploatat designerii de obiect ceaşca de cafea (în primul rând) şi ­restul accesoriilor din acest ritual. Indiferent de cum o preferi şi din ce categorie de consumatori faci parte, imposibil să nu găseşti pe piaţă - iar cea online e de la lună la lună mai ofertantă - ceva să-ţi placă.

Preţurile variază şi ele după un singur principiu: cu cât e ideea mai nouă şi mai ieşită din tipare, cu atât e mai mare valoarea în lei a obiectului.  

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală