Scandal la Roma, după ce bucătarii britanici au pus smântână într-o rețetă tradițională italiană: „Este groaznic, pentru numele lui Dumnezeu!”

0
Publicat:

Italienii au reacționat cu furie după ce site-ul britanic Good Food a publicat o rețetă pentru un preparat tradițional, care nu includea ingredientele originale corecte și părea să-l minimalizeze ca fiind o mâncare rapidă.

Cacio e Pepe este un preparat clasic din bucătăria italiană FOTO: Getty Images

Rețeta Good Food descria Cacio e Pepe ca pe o masă ce poate fi pregătită „pentru un prânz rapid” folosind „patru ingrediente simple-spaghete, piper, parmezan și smântână”, scrie BBC.

Fiepet Confesercenti, o asociație care reprezintă restaurantele din Italia, s-a declarat „uimită” să vadă rețeta pe un site de gastronomie atât de apreciat, adăugând: „Nu sunt patru ingrediente, ci trei: paste, piper și pecorino”.

Chef Giorgio Eramo, de lângă Piața Sf. Petru, a fost tranșant: „Ce au făcut ei se numește pasta Alfredo. Altă poveste, altă farfurie.”

Mai mulți jurnaliști și bucătari din Roma au reacționat criticând ideea de a folosi smântână – „pentru numele lui Dumnezeu, smântâna e pentru deserturi!”.

„Este groaznic!”, spune Giorgio Eramo, proprietarul unui restaurant de paste

Maurizio și Loredana conduc un hotel în centrul Romei, care aparține familiei lor de patru generații. Cei doi spun că „trebuie să dai Cezarului ce este al Cezarului!”.

„Poți face toate variațiile din lume, dar nu poți folosi numele italian original pentru ele. Nu poți spune că este Cacio e Pepe dacă pui unt, ulei și smântână în ea. Atunci devine altceva”, a spus Maurizio. 

„Este groaznic. Nu este Cacio e Pepe”

Giorgio Eramo conduce un restaurant cu paste proaspete lângă Piața Sfântul Petru, unde servește cacio e pepe și alte feluri de paste tradiționale.

„Este groaznic. Nu este Cacio e Pepe... Ceea ce a publicat Good Food, cu unt și parmezan, se numește pasta Alfredo. Este un alt fel de paste”, a spus el.

Eleonora, care lucrează într-o cafenea populară din centrul Romei, spune că înțelege de ce italienii s-au supărat atât de tare. 

„Tradiția noastră se bazează pe mâncare. Așadar, dacă ne atingi singurul lucru pe care îl avem, în întreaga lume... asta ne poate face să ne simțim un pic triști”,  a spus tânăra.

Cacio e Pepe, un simbol al Romei și al bucătăriei romane, alături de Paste alla Carbonara, Paste all'Amatriciana și Paste alla Gricia, potrivit unui bloc culinar italienesc,

Cacio e Pepe are doar trei ingrediente, conform rețetei originale: paste, de obicei tonarelli, spaghetti cu ou mai groase (proaspete sau uscate), Pecorino Romano DOP și piper negru, care trebuie folosit întreg și proaspăt măcinat. Un alt ingredient cheie este apa de fierbere a pastelor, bogată în amidon, care este folosită pentru a crea celebra cremă de pecorino.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”