Articol publicitar

Premieră românească: CIA Aboliv a lansat Salinate, specialităţi tradiţionale din carne maturate în Salina Turda

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare producător de preparate din carne din judeţul Cluj, CIA Aboliv, revoluţionează piaţa prin lansarea Salinatelor, o gamă unică de specialităţi de porc crud-uscate maturate în mediul special din vechile galerii ale Salinei Turda din judeţul Cluj.

„Gama Salinate s-a născut din dorinţa de a satisface într-o măsură cât mai mare nivelul de aşteptare al consumatorilor de produse unicat cu specific tradiţional. Salinatele sunt pentru cei care doresc să redescopere bogăţia unei alimentaţii naturale, sănătoase, fără E-uri şi conservanţi artificiali, care să îmbine echilibrat tradiţionalul cu modernul. Sunt produse care poartă în ele amprenta şi istoria arealului etno-geografic din zona Turzii, iar asocierea cu Salina Turda, un simbol al Transilvaniei şi al României, ne onorează”, a declarat Olivian Bogdan, directorul general al CIA Aboliv, la evenimentul de lansare a noii game, desfăşurat chiar în Salina Turda.

Întreaga gamă de produse Salinate este realizată din carne de porc de cea mai bună calitate, provenind din gospodăriile oamenilor din zonă – preponderent rasele de porc Bazna şi Marele Alb. Gama conţine patru sortimente: pulpă, cotlet, piept şi ceafă, care sunt maturate iniţial în saramură naturală şi atent condimentate cu un amestec de condimente naturale. Carnea se odihneşte apoi pentru 25 de zile în micro-climatul natural al Salinei Turda, în condiţii ideale de umiditate şi temperatură, unde capătă un gust desăvârşit. 

Autenticitatea şi valoarea Salinatelor sunt confirmate de obţinerea atestatului de „produs tradiţional românesc”, eliberat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru toată gama. Salinatele reprezintă primul produs din carne din judeţul Cluj cu această atestare. Specialităţile sunt disponibile la intrarea în Salina Turda, prin intermediul unui automat special amenajat, în magazinele proprii ale CIA Aboliv din Turda şi în magazine selectate din reţeaua Mega Image din Bucureşti. 

Cu cea mai mare şi mai modernă fabrică de preparate din carne din judeţul Cluj, CIA Aboliv şi-a început povestea în 1992, în localitatea Mihai Viteazu, cu 20 de angajaţi şi o producţie de aproximativ 500 kg/zi. Compania s-a dezvoltat constant, în urma cererii în creştere datorată calităţii ridicate a produselor. De la un an la altul, fabrica a fost extinsă, iar liniile de producţie – modernizate, inclusiv prin accesarea fondurilor SAPARD. Unitatea este certificată conform sistemelor HACCP, ISO 22000-2005 şi IFS FOOD şi deţine autorizaţie sanitar-veterniară pentru schimburi intracomunitate. CIA Aboliv a dezvoltat şi depozite cu capacităţi mari – logistic, de congelare şi pentru condimente, construite pentru a facilita producţia şi distribuţia şi pentru a asigura prospeţimea şi calitatea conform standardelor europene.

În prezent CIA Aboliv, unul dintre cei mai prolifici şi importanţi furnizori de produse private labels din România,  are o cifră de afaceri de peste 15 milioane de euro, peste 350 de angajaţi şi  o capacitate de producţie de 80 de tone/zi. În fabrica modernizată de la Mihai Viteazu se produc peste 200 de sortimente din toată gama de preparate din carne, iar calitatea acestora permite prezenţa atât în marile reţele de supermarketuri, cât şi pe piaţa tradiţională. Produsele sunt comercializate sub două mărci înregistrate: Brio şi  Apetit.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani