Pastele bolognese, între reţeta originală şi „blasfemii“ culinare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foarte puţini bucătari mai respectă astăzi reţeta originală a sosului bolognese FOTO Shutterstock

De câte ori aţi comandat la restaurant spaghete bolognese? Mare greşeală aţi făcut, ar spune maeştri bucătari italieni. Pentru că nu spaghetele sunt tipul potrivit de paste, ci tagliatelele (taieţeii – n.r), ar completa bucătarii şefi, care prepară acest fel după o reţeţă oficială, instaurată în 1982 de camera de comerţ din Bologna.

Spaghetele bolognese, originare din Bologna, după cum le spune şi numele, au devenit de mult un preparat global. Însă modul în care sunt preparate astăzi este atât de departe de reţeta originală, încât acest fel de mâncare chiar trebuie salvat, spun italienii.

Pentru a încerca să-i convingă pe oameni să nu mai comită „blasfemii“ culinare (cum ar fi înlocuirea cărnii de vită cu pui sau curcan) 450 de bucătari care lucrează în restaurante cu specific italian din peste 50 de ţări au organizat recent o zi a pastelor bolognese. O zi în care toţi au gătit acest preparat după reţeta originală, cu carne tocată de vită, pancetta (un fel de bacon crud-uscat), legume şi puţin vin.

Cei mai mulţi oameni greşesc reţeta din start, spun chefii italieni. Oamenii folosesc spaghete în loc de tagliatelle, care se potrivesc mult mai bine cu sosul bogat. „Alături de lasagna, pastele bolognese sunt cel mai abuzat preparat italian. Unele versiuni sunt de-a dreptul «nebuneşti» şi nu în sensul bun. Am mâncat cele mai proaste spaghete bolognese în Bangkok“, a declarat pentru „Corriere della Sera“ patronul unui restaurant din Modena.

Nu doar acest preparat ajunge la variante care nu mai au nimic de-a face cu originalul, susţin bucătarii italieni, ci şi feluri precum spaghetele carbonara, pesto sau tiramisu.


PASTE BOLOGNESE PERFECTE (pentru 6 persoane)


2 linguri de ulei de măsline
6 felii de pancetta (bacon), tăiate în bucăţele mici
2 cepe mari tocate
3 căţei de usturoi zdrobiţi
2 morcovi tocaţi
O tulpină de ţelină
1 kilogram de carne tocată de vită
2 pahare de vin roşu
2 cutii de roşii în suc propriu, tocate
2 foi de dafin, sare, piper negru proaspăt măcinat 
O cutie mare de tagliatelle (800 de grame)
Parmezan ras


1. Încălziţi uleiul, căliţi pancetta, adăugaţi ceapa, morcovul şi usturoiul. Când legumele s-au înmuiat, puneţi carnea tocată şi măriţi focul. După ce carnea e rumenită, adăugaţi vinul şi lăsaţi totul să scadă. Reduceţi focul, puneţi roşiile, ţelina, foile de dafin şi condimentaţi. Fierbeţi totul la foc mic până obţineţi un sos consitent.

2. Fierbeţi tagliatellele în apă clocotită cu sare, cu un minut mai puţin decât timpul indicat pe cutie (ele vor absorbi şi sosul de roşii, aşa că nu e nevoie să le fierbeţi total). Le scurgeţi (dat nu le spălaţi) şi le puneţi în farfurii. Turnaţi deasupra sosul de carne şi presăraţi parmezan proaspăt ras.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă