Designul meniurilor din restaurante influenţează comanda clienţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock

Designul meniurilor restaurantelor şi descrierea în detaliu a preparatelor culinare influenţează comanda clienţilor, aceştia ajungând de multe ori să îşi cumpere mâncare prea bogată în grăsimi şi nesănătoasă, potrivit unui studiu recent al cercetătorilor americani.

„Ceea ce comanzi s-ar putea să aibă o prea mică legătură cu ceea ce îţi doreşti şi s-ar putea să îţi cumperi mâncare în funcţie de designul meniului şi descrierile din el“, a declarat Brian Wansink, profesor care predă comportamentul consumului la Universitatea Cornell din Statele Unite ale Americii, citat de Dailymail.co.uk. Împreună cu colegii lui, profesorul a ajuns la aceste concluzii după ce au analizat 217 meniuri şi 300 de cine comandate.

În primul rând, designul meniului poate influenţa consumatorii. Orice fel de mâncare ce atrage atenţia, de exemplu, cele scrise cu litere îngroşate, în relief sau colorate, îi face pe clienţi să comande acel produs mai repede decât pe cel de lângă.

„Dar, în cele mai multe cazuri, aceste feluri de mâncare sunt cel mai puţin sănătoase“, a declarat profesorul Wansink. În al doilea rând, meniurile cu sortimente culinare descrise în detaliu se vând mult mai bine şi îi fac pe consumatori să creadă că au un gust mult mai bun. Un studiu anterior a arătat că, atunci când restaurantele decid să schimbe numele produselor din meniu cu unele mai descriptive, acestea devin mai populare.

În momentul în care „fileul de peşte“ a devenit „fileu de peşte suculent“, „fasolea roşie cu orez“ a devenit „fasole roşie cu orez cajun“, vânzările acestor produse a crescut cu 28%, iar clienţii au afirmat că sunt mult mai gustoase, chiar dacă reţeta era identică. De asemenea, clienţii trebuiau să plătească cu 12% mai mult pe un astfel de fel de mâncare.

„Când vine vorba de ceea ce comanzi pentru cină, două lucruri contează cel mai mult: ce vezi în meniu şi ce gust îţi imaginezi că are“, a adăugat profesorul Wansink.

Astfel, pentru a evita mâncarea bogată în calorii, profesorul a spus că există două întrebări care pot fi puse ospătarului. „Întreabă «care sunt cele două mâncăruri ce primesc cele mai multe aprecieri» şi «care este cel mai potrivit fel de mâncare pentru cineva care îşi doreşte o cină lejer㻓. Studiul va fi publicat luna viitoare în International Journal of Hospitality Management.

Un studiu publicat în luna mai a arătat că persoanele care plătesc mai mult pe mâncarea de la restaurant consideră că aceasta este mult mai gustoasă decât cea care are un preţ mai mic. Persoanele care au plătit 8 dolari în loc de 4 dolari pentru un platou rece s-au declarat în proporţie de 11% mai încântaţi de mâncarea pe care au servit-o faţă de cei care au cumpărat preparate mai ieftine.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie