Cum să găteşti spaghetele carbonara perfecte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spaghete carbonara FOTO Shutterstock

Cum vă place să savuraţi pastele carbonara? Cu usturoi sau cu ceapă? Cu parmezan, bacon sau şuncă, smântână şi unt? „The Guardian“ prezintă reţeta perfectă pentru nişte paste carbonara delicioase.

Denumirea de „carbonara“ vine, cel mai probabil, de la cărbunari, pentru că erau preferatele muncitorilor care petreceau luni de zile în Munţii Apenini lucrând la producerea cărbunelui. Ei se bazau pe produse alimentare uşor de transportat, depozitat şi pregătit. 

Dar, cel mai probabil, „carbonara“ se referă la faptul că aceste spaghete sunt atât de condimentate cu piper negru, încât par presărate cu cărbune.

Pastele

Pentru că denumirea este „spaghetti carbonara“, trebuie să folosim spaghete. Însă unii se mulţumesc cu orice fel de macaroane, tăieţei sau penne. 

Sosul

Deşi pastele reprezintă cel puţin două treimi din acest preparat, ele devin irelevante dacă nu sunt însoţite de un sos perfect. Există trei opţiuni în ceea ce priveşte prepararea sosului: ouă şi smântână, ouă şi unt sau doar ouă.

Smântâna nu este neapărat necesară în spaghetele carbonara, ea diluând puţin bogăţia gusutului din ou şi, oricum, şunca şi oul sunt de-ajuns pentru a conferi savoare pastelor. Cea mai bună modalitate de a adăga untul este să îl pui la topit în tigaie, pentru a căli ingredientele în el, în loc să-l amesteci în sos. Cu toate acestea, există destul de multă grăsime în şunca folosită, aşa că puteţi folosi puţin ulei de măsline.

În ceea ce priveşte şunca, cea mai bună este cea neafumată, recomandă „The Guardian“. Parmezanul presărat pe deasupra în cantităţi destul de mari oferă sosului o textură cremoasă. Bineînţeles că nu există paste fără puţin usturoi. Deşi dulceaţa cepei se combină de minune cu caşcavalul şi cu şunca, o aromă subtilă de usturoi nu poate decât să completeze un sos perfect deja.

Mod de preparare

Deşi pare un fel de mâncare simplu de realizat, detaliile sunt cele care dictează perfecţiunea. Pastele trebuie puse împreună cu şuncă neafumată în tigaie şi călite până când fiecare fir de spaghetă este bine acoperit de grăsime. Luaţi de pe foc, adăugaţi oul şi brânza, amestecaţi şi adăugaţi puţină apă pentru a fi mai moale. Trebuie servit imediat. Este o artă care trebuie perfecţionată.

Reţeta perfectă de spaghete carbonara (pentru patru persoane)

Ingrediente: 

- ulei de măsline

- doi căţei de usturoi 

- 200 de grame de şuncă tăiată cubuleţe

- 500 de grame de spaghete 

- 4 ouă, plus un gălbenuş

- 100 de grame de caşcaval 

- 100 de grame de parmezan

- piper şi, opţional, nucşoară

- 300 de grame de smântână

Într-o tigaie încinsă, căleşte usturoiul tăiat feliuţe, până se colorează. Scoate-l din tigaie şi în locul lui pune şunca şi găteşte cu atenţie, să nu se ardă pe margini.

Între timp, pune spaghetele pe foc în apă sărată, dar nu le lăsa să se fiarbă foarte tare. Bate ouăle şi gălbenuşul suplimentar şi încorporează smântâna, caşcavalul ras fin şi mare parte din parmezan, lăsând doar puţin deoparte pentru decor.

Scurge pastele şi pune-le în tigaia în care a rămas grăsimea de la şuncă şi amestecă bine.

Toarnă apoi amestecul cu ou, iar apoi adaugă parmezanul rămas şi, poate, puţină nucşoară. 

Poftă bună!

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul