Cum a apărut celebra tartă Tatin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se prepară de obicei din felii de mere caramelizate, dar poţi folosi orice fruct doreşti. Este unul dintre cele mai apreciate şi delicioase deserturi franţuzeşti.

A fost preparată dintr-o greşeală

Tarta Tatin a fost preparată pentru prima dată la hotelul Tatin din Lamotte Beuvron, Franţa în anii 1880. Hotelul era condus de două surori, Stéphanie şi Caroline. Există multe poveşti despre modul în care a apărut tarta, ele fiind cele care găteau în fiecare zi pentru oaspeţii cazaţi.

Se spune că una dintre surori, care avea foarte mult de gătit într-o zi, a lăsat merele, untul şi zahărul prea mult pe foc şi s-au caramelizat. Văzând ce a făcut şi sperând să mai salveze ceea ce se dorea o plăcinta cu mere, ea a pus aluatul de foitaj peste mere şi a băgat tigaia direct în cuptor. După ce a răsturnat tarta a servit noul desert invitaţilor care i-au apreciat gustul. Uimite de reuşita prăjiturii, surorile au început să servească tarta  constant la hotel.

Citeşte mai mult pe clickpoftabuna.ro

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”