A murit inventatorul kebabului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imigrantul turc Kadir Nurman, singurul recunoscut de Asociaţia Producătorilor Turci de Doner Kebab, în 2011, ca inventatorul celebrului preparat, a decedat la sfârşitul săptămânii trecute, la Berlin, la vârsta de 80 de ani.

Chiar dacă există mai mulţi inventatori despre care s-a spus că ar fi deţinut întâietatea în realizarea doner kebabului în varianta în care este cunoscut astăzi, Nurman este acreditat de Asociaţia Producătorilor Turci de Doner Kebab, relatează BBC.

Stabilit în Germania din 1960, turcul a început să vândă carne la grătar şi salată înfăşurate în pită, în anul 1972. Observând ritmul alert de viaţă al berlinezilor, acesta s-a gândit că un preparat care poate fi mâncat pe fugă va fi apreciat de clienţi. 

Nurman nu şi-a patentat invenţia, iar în ultimii ani de viaţă ajunsese să regrete acest lucru, după cum declara într-un interviu oferit unui ziar nemţesc în anul 2011. Pe de altă parte, inventatorul donner kekabului se declara mulţumit de faptul că milioane de oameni din întreaga lume apreciază reţeta şi că mulţi dintre conaţionalii săi îşi câştigă traiul de pe urma vânzării de kebab.

Conform unor estimări făcute anul trecut, românii mănâncă zilnic, în medie, 220.000 de shaorme sau kebab (indiferent dacă sunt servite în chiflă sau lipie), a caror valoare depăşeste jumatate de milion de euro. Anual, în România, se vinde kebab în valoare de 200 de milioane de euro.

Doner Kebab (carne rotisată sau rotită pe ţepuşă) se referă, de fapt, la modul de preparare a cărnii, tehnică inventată în secolul al-XIX-lea de o familie de turci pe nume Iskender, de unde şi specialitatea iskender kebab. Kebabul „rotit“ presupunea aşezarea cărnii, de miel sau de berbec, pe o ţepuşă învârtită deasupra focului, un fel de grill vertical, care nu lăsa zeama să se scurgă pe cărbuni, spre desosebire de cel orizontal.

Fast-food oriental, succes în viteză 

Totuşi, varianta modernă a kebabului, amestecul de carne, legume, sos şi condimente pus în pită sau chiflă pentru a fi mai uşor de consumat, a fost revendicată, de-a lungul timpului, de mai mulţi cetăţeni de origine turcă, printre care şi Kadir Nurman. Invenţia se referă, de fapt, la ideea de a transforma kebabul într-o mâncare de fast-food cu specific oriental.    

Popularizarea kababului, respectiv a shaormei, în întreaga lume a dus şi la adaptări ale reţetei după gusturile localnicilor. Astfel, în România au succes kebabul şi shaorma cu de toate, iar printre ingredientele se numără maioneza, ardeiul iute, uneori chiar ketchup, în loc de tradiţionalul sos condimentat. De asemenea, românii consumă foarte multă shaorma sau kebab cu piept de pui, în timp ce în Germania sau în Austria se preferă pulpa de pui, la fel şi în Turcia.

Germania este ţara în care kebabul a înregistrat cel mai mare succes din Europa. Numai în Berlin se înregistrează peste 1.000 de standuri care comercializează acest preparat şi aproximativ 16.000 pe întregul teritoriu, conform BBC. 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"