Berea previne demența

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care consumă bere moderat au performanţe vizibil mai bune la testele de memorie comparativ cu celelalte, arată un studiu apărut în publicația „Jurnalul Asociaţiei Americane a Medicilor".

O cercetare care a inclus aproximativ 8.000 de voluntari cu vârsta de peste 55 de ani a arătat că persoanele care consumă între unu şi trei pahare de bere pe zi prezintă un risc cu 54% mai scăzut să se îmbolnăvească de orice tip de demenţă, inclusiv Alzheimer.

Beneficii pentru ambele sexe

Avantajele consumului moderat de bere au fost observate atât  în cazul bărbaților, cât și al femeilor. Cercetătorii din cadrul Şcolii de Sănătate Publică Harvard au analizat un eşantion de 12.480 femei cu vârste cuprinse între 70 și 81 ani care au participat la Nurses Health Study, demarat în anul 1980. Studiul a fost cel mai mare efectuat vreodată pe această temă şi a demonstrat că femeile care consumă o cantitate moderată de alcool în mod regulat sunt cu 20% mai puţin predispuse să experimenteze pierderi de memorie şi o activitate cerebrală mai slabă.

Abstinența și abuzul nu sunt indicate

Un alt studiu, apărut în Jurnalul de Medicină Britanică, care a inclus 1.000 de femei şi bărbaţi care au fost monitorizaţi pe o perioadă de 23 de ani, a demonstrat că lipsa consumului de alcool sau un consum exagerat cresc riscul incidenţei bolilor cognitive. Atenție însă: doza zilnică recomandată în cazul bărbaţilor este de 660 ml, iar în cazul femeilor - de 330 ml bere.

„Există foarte multe studii care au cercetat sau cercetează efectele consumului de alcool în general şi bere în particular asupra memoriei şi capacităţii cognitive. Rezultatele au condus spre o unică concluzie: un consum moderat de alcool poate avea efecte pozitive pe termen lung în ceea ce priveşte reducerea riscului de apariţie al afecţiunilor degenerative şi pierderilor de memorie. Aceste rezultate trebuie însă interpretate cu atenţie, pentru că un consum abuziv de alcool nu poate avea decât efecte negative", spune Corina Zugravu, preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă