Banii n-aduc fericirea, o spune şi un economist care a lucrat cu Tony Blair: care sunt aspectele ce ne asigură fericirea, potrivit noilor studii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De obicei, nefericirea umană are legătură cu relaţiile eşuate, cu bolile fizice şi psihice, dar nu cu sărăcia sau problemele financiare, potrivit unui studiu realizat de echipa de cercetători de la Şcoala Londoneză de Economie (LSE). Studiul mai spune că eliminând depresia şi anxietatea reducem nefericirea cu 20%, în comparaţie cu 5% care i se atribuie eliminării sărăciei, notează site-ul „The Guardian“.

Autorul studiului, economistul Lord Richard Layard, spune că oamenii nu au devenit mai fericiţi în ultimii 50 de ani, în ciuda faptului că venitul mediu pe economie s-a dublat, scrie „The Guardian“

Economistul, care a lucrat cu personalităţi precum Tony Blair şi Gordon Brown, susţine că studiul, intitulat „The origins of happiness“, arată că pentru toate guvernele ar trebui să fie o prioritate măsurarea satisfacţiei pe care oamenii o au cu privire la viaţa lor. Cercetătorii au analizat datele din patru ţări, inclusiv Statele Unite şi Germania.

Cheltuielile suplimentare pentru a reduce bolile mintale vor fi autofinanţate, au adăugat cercetătorii, deoarece acei bani vor fi recuperaţi de către guvern prin creşterea forţei de muncă, creşterea încasărilor fiscale.

„A combate depresia şi anxietatea este de patru ori mai eficient decât a combate sărăcia. De asemenea, aceasta se va plăti de la sine“, spune cercetătorul.

Studiul şi argumentele acestuia dovedesc că factorii sociali şi psihologici sunt mult mai importanţi pentru bunăstarea unei persoane decât este venitul. „A avea un partener este benefic pentru tine, la fel cum este rău să fii neangajat“, mai spune Layard.

Studiul susţine că organizaţiile statului, inclusiv şcolile, ar trebui să fie mult mai concentrate pe combaterea anxietăţii şi a bolilor psihice. „Aceste rezultate cer lucruri noi statului: nu asigurarea bogăţiei, ci asigurarea unei bunăstări. În trecut, statul se ocupa cu probleme precum sărăcia, şomajul, educaţia şi sănătatea, însă, acum sunt importante, în egală măsură, problemele precum violenţa domestică, dependenţa de alcool, depresia şi anxietatea şi multe altele. Acestea ar trebui să reprezinte o prioritate în aceste momente“, spune Layard.

Economistul spune că societatea judecă copiii în funcţie de realizările lor şcolare. Raportul studiului susţine că „cel mai puternic factor care prezice o viaţă de adult fericită nu este reprezentat de rezultatele şcolare ale copilului, ci de sănătatea lui emoţională. De asemenea, există dovezi care dovedesc că şcoala are un impact foarte mare asupra sănătăţii emoţionale a copilului, deci şcoala îi va afecta în aceeaşi măsură atât starea emoţională, cât şi rezultatele şcolare.“

Layard a respins acuzaţiile care susţineau că luptă împotriva încheierii discursurilor legate de inegalităţile de venit şi spune că îmbunătăţirea serviciilor ce ţin de îngrijirea mintală ar avea un impact mai mare.

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?