Băiat de 10 ani şi-a salvat patru fraţi dintr-un incendiu
0Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din ţară au donat aproximativ 20.000 de lei unei familii din localitatea arădeană Hunedoara Timişană, a cărei casă a fost distrusă de un incendiu, patru copii fiind salvaţi de fratele lor mai mare, în vârstă de 10 ani, transmite NewsIn.
Octavian Gogea a împlinit miercuri 10 ani, iar cu această ocazie, pompierii arădeni i-au oferit acestuia un tort, o uniformă de pompieri, un brevet de Prieten al pompierilor şi o petrecere cu colegii din şcoală.
„La evenimentul din 12 februarie, Octavian, micul pompier, s-a descurcat mai bine decât un adult. A reuşit să scoată din flăcări pe cei patru frăţiori mai mici, cărora le-a salvat viaţa. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad a demarat o campanie de strângere de fonduri şi bunuri materiale care au fost donate familiei, care a rămas fără adăpost. Cu sprijinul campaniei la nivel de ţară au reuşit să se adune 20.000 de lei, bani care vor fi predaţi Primăriei Şagu, ca să gestioneze banii în vederea construcţiei unui imobil. Dacă îndrăgeşte cariera de pompier poate să ajungă cadru activ al Pompierilor“, a declarat colonel Ioan Bogdănescu, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
Octavian a povestit miercuri cum a reuşit să-şi ajute fraţii să scape din incendiu, însă a rămas cu regretul că nu a putut-o salva şi pe mama lor, aceasta pierzându-şi viaţa. „Eu stăteam chiar în faţa televizorului şi mama era în cameră unde s-a aprins focul, dormea. Am văzut focul şi am fugit să-i scot pe fraţii mei din cameră. Apoi am fugit după tati la vecini şi am dat telefon la pompieri. A venit salvarea şi ne-a dus la spital. Mi-a părut rău că n-am putut să o trezesc pe mama să o scot din foc. Vreau sa mă fac pompier şi o să încerc să ajut alte persoane“, a spus Octavian.
Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a declarat, miercuri, că instituţia pe care o conduce va dona 4.000 de lei familiei lui Octavian, pentru a o ajuta să-şi facă o casă în care să locuiască. În prezent, cei cinci copii şi tatăl lor locuiesc într-o magazia dezafectată a unui fost magazin sătesc.