VIDEO Dodge a prezentat modelul Charger SRT Hellcat, cel mai puternic sedan produs în număr mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Dodge

La scurtă vreme după lansarea bestialului Challenger SRT Hellcat, americanii de la Dodge au făcut un pas mai departe şi au lansat şi versiunea apocaliptică a celuilalt model celebru în lumea pasionaţilor de clasice americane: Charger.

Transformat odată cu ultima generaţie într-un sedan, Charger a primit foarte subtil (şi neaşteptat) un transplant de cord de la fratele coupe, Challenger SRT Hellcat. Astfel, conform yankeilor, Dodge oferă în acest moment cel mai puternic sedan de pe piaţă, V8-ul HEMI supraalimentat punând la roată 707 CP şi 880 Nm dintr-o cilindree de 6.2 litri.

În teorie, Charger Hellcat devine cea mai rapidă berlină de pe piaţă, etalonul fiind reprezentat de acceleraţiile în linie dreaptă, specifice continentului american: 0-100 km/h în 3.7 secunde, 0-400 metri (1/4 mile) în 11 secunde şi o viteză maximă de 328 km/h. Toate acestea sunt posibile în ciuda greutăţii destul de ridicate, de 2.114 kilograme, ceea ce i-a determinat pe americani să declare acest model drept "cel mai agil, rapid şi puternic sedan aflat în producţia de serie pe plan mondial, respectiv cel mai capabil şi tehnologic avansat muscle-car cu patru portiere din Statele Unite" (Tim Kuniskis, CEO Dodge)

Raportat la concurenţa germană, cifrele Charger-ului par impresionante în linie dreaptă, timpii de pe circuit fiind catalogaţi drept neinteresanţi pentru şoferii de peste Ocean:

  • BMW M5 - 552 CP, 0-100 km/h în 4.3 secunde (ediţia limitată M5 30th Anniversary Edition fiind cotată la 592 CP şi 700 Nm, respectiv 0-100 km/h în 3.9 secunde)
  • Mercedes-Benz E63 AMG - 557 CP, 720 Nm, 0-100 km/h in 4.2 secunde (versiunea S-Model, echipată cu sistemul de tracţiune integrală 4MATIC bifează un timp mai mic, de 3.6 secunde. Puterea motorului V8 de sub capota acesteia este de 585 CP şi 800 Nm)

Dintre putericii rivali americani, amintim trei modele, însă niciunul peste performanţele Hellcat-ului (din punct de vedere al sfertului de milă):

  • Chevrolet Camaro ZL1 - 0-400 metri : 11,96 secunde (580 CP / 755 Nm)
  • Dodge Viper SRT GTS - 0-400 metri : 11.4 secunde (640 CP / 815 Nm)
  • Chevrolet Corvette ZR1 - 0-400 metri : 11.4 secunde (640 CP  / 820 Nm)

Charger SRT Hellcat va fi disponibil pentru comandă în prima parte a anului 2015, la un preţ estimativ de 60-70.000 de dolari (preţ calculat raportat la fratele Challenger Hellcat) şi conform dezminţirilor CEO-ului Dodge, Tim Kuniskis, nu va fi limitat la o producţie de 1.200 de exemplare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026