Un miliardar ceh a condus cu 417 km/h pe o autostradă în Germania şi a postat imaginile pe internet VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radim Passer FOTO Captură Video

Miliardarul ceh Radim Passer s-a filmat în timp ce conducea cu viteza de 417 km/h pe o autostradă în Germania. Ulterior, Parchetul din oraşul german Stendal, landul Saxonia-Anhalt, a deschis o anchetă, relatează Agerpres.

Radim Passer a depăşit cu mult limita de viteză „recomandată” din Germania. Mai mult, miliardarul s-a filmat, în cursul anului 2021, mergând cu 417 km/h la volanul unui autoturism Bugatti Chiron, în timpul zilei, pe autostrada dintre Berlin şi Hanovra, iar videoclipul l-a postat pe canalul său de Youtube la jumătatea lunii ianuarie. 

„Mulţumim lui Dumnezeu pentru siguranţa şi condiţiile bune care ne-au permis să atingem viteza de 417 km/h!”, scrie sub videoclip Radim Passer, menţionând că „vizibilitatea a fost bună şi că maşina lui are capacităţi de frânare care, din punctul său de vedere, permit o asemenea viteză”.

Videoclipul, vizionat de peste 9 milioane de ori pe Youtube, a atras şi atenţia autorităţilor. Parchetul din Stendal a deschis luni o anchetă pentru cursă „individuală” interzisă, acuzaţie formulată atunci când un şofer, potrivit codului penal, „se deplasează cu o viteză neadaptată şi într-o manieră imprudentă care încalcă grav codul rutier”, potrivit Agerpres

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne