Toyota şi Ford colaborează pentru elaborarea unor noi modele hibrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi mari producători de autoturisme, compania niponă Toyota şi cea americană de la Ford, vor colabora în vederea elaborării unor noi modele hibrid de camionete. Noile maşini vor fi disponibile pe piaţă la sfârşitul deceniului, au declarat astăzi reprezentanţii celor două companii.

Cei doi producători vor colabora şi pentru a crea opţiunile „inteligente“ de la bord, precum sistemele de telefonie, internet şi divertiment incluse.

Parteneriatul celor două companii pentru elaborarea camionetelor şi a modelelor SUV de tip hibrid vor ajuta industria auto să se alinieze normelor federale impuse de Statele Unite ale Americii în ceea ce priveşte economisirea combustibililor, a declarat Derrick Kuzak, şeful diviziei de dezvoltare a produselor din cadrul companiei Ford.

Toyota a devenit liderul mondial în ceea ce priveşte modelele hibrid atunci când a introdus sedanul Prius, în 1997. De atunci, a vândut 3,3 milioane de vehicule-hibrid în întreaga lume.

Ford este liderul mondial în ceea ce priveşte camionetele, vândute în special în SUA şi Canada.

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG