Tesla şi Mercedes, parteneriat pentru un vehicul în totalitate electric

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autoturismul complet electric prezentat de Mercedes în SUA

Mercedes a prezentat ieri, 27 martie, în Statele Unite ale Americii, noul lor model care funcţionează pe energie electrică, realizat în parteneriat cu firma lui Elon Musk, Tesla Motors.

Practic, hatchback-ul este versiunea electrică a lui Mercedes Clasa B şi va fi disponibil mai întâi în Statele Unite, apoi urmând să apară şi pe alte pieţe. Vânzările vor începe la începutul anului viitor. Pentru americani, B-Class va fi o surpriză, deoarece este cel mai mic Mercedes care vine în SUA, pe lângă Mercedes C-Class.

Tesla a ajutat MErcedes să dezvolte sistemul electric, inclusiv pachetul de baterii litiu-ion, încărcătorul de la bord şi alte electronice. Pe lângă faptul că îşi produce propriile maşini, Tesla realizează şi componente pentru motoarele electrice, unele dintre ele folosite la Toyota Rav4 EV.

Sistemul electric va avea o opţiune de reîncărcare rapidă, care îi va da o autonomie de 100 de kilometri după doar două ore de încărcare. Cu ajutorul unei încărcări complete, adică de şapte ore, maşina ar trebui să aibă o autonomie de 185 de kilometri.

Motorul electric are 134 de cai-putere şi va accelera de la 0 la 100 de kilometri pe oră sub 10 secunde, potrivit datelor oficiale.

La nivelul conectivităţii, şoferii vor putea verifica bateria şi statusul încărcării cu ajutorul unei aplicaţii de smartphone sau pe computer. De asemenea, clasicele opţionale şi comenzi vocale vor fi prezente. Cel mai probabil preţul va fi în jur de 30.000 de dolari.

Nu este prima încercare ecologică a celor de la Mercedes cu modelul B Class. Ei vând deja o variantă care rulează doar cu ajutorul hidrogenului sub presiune. În plus, Daimler, compania-mamă a lui Mercedes are în portofoliu şi Smart.
 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă