Tesla se află în mijlocul unui nou scandal. Compania recheamă în service peste 1,8 milioane de automobile

0
0
Publicat:

Tesla a anunțat marți că va rechema în service peste 1,8 milioane de vehicule în Statele Unite, din cauza unei defecțiuni de software care nu poate să detecteze atunci când capota mașinii este deschisă, relatează Reuters.

Tesla recheamă în service peste 1,8 milioane de vehicule FOTO Arhivă

O astfel de defecțiune ar putea duce la deschiderea completă a capotei, lucru ce ar obstrucționa vederea șoferului, crescând astfel riscului unui accident, a transmis Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) din SUA.

Decizia afectează vehicule precum Model 3, Model S, Model X din 2021-2024 și Model Y din 2020-2024, a precizat NHTSA.

Potrivit Tesla, vehiculele erau echipate cu o încuietoare de capotă produsă în China de Magna Closures Co Ltd.

Compania a spus că a început să investigheze plângerile clienților referitoare la deschiderea neanunțată a capotei la anumite vehicule Model 3 și Model Y în China în martie și a inițiat o recuperare a hardware-ului încuietorii și o inspecție a vehiculelor aflate în serviciu.

Deși mai puține astfel de evenimente au avut loc în Europa și America de Nord, Tesla a spus că a început studii de inginerie în regiunile respective luna trecută pentru a inspecta ansamblurile de încuietoare de capotă și a decis să emită o rechemare la începutul acestei luni.

Acesta este cel mai mare număr de vehicule rechemate de Tesla din luna decembrie, când 2,03 milioane de mașini, aproape toate mașinile sale din SUA, au fost rechemate în service pentru a instala noi măsuri de siguranță în sistemul său de autopilot.

Săptămâna trecută, Tesla a raportat cea mai slabă marjă de profit trimestrială din ultimii cinci ani, subliniind lupta producătorului de vehicule electrice pentru a revigora vânzările de automobile pe fondul unei încetiniri a cererii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani